Play or be played

Prolog: Ajutor...

LUCIFER (LUCY / TRISTAN)

-Lucifer, băiete! Scularea! Nu te țin aici de mere verzi! Trebuie să lucrezi!
-Dar e zece seara! Am lucrat toată ziua! Unde e Matt?
-E bolnav! Nu a putut veni! Acum mișcă și te îmbracă...
Mă ridic îmbufnat și somnoros și încep să mă îmbrac.
Cobor cele cateva trepte și mă trezesc cu o tavă în brațe.
-Masa doi! Spune barmanul.
Mă îndrept în direcția indicată. La masă stăteau un roșcat, încă doi bruneţi și un blond. Le las comanda pe masă și mă strecor iar printre oameni, căscând...
-Altceva...
Duc comenzile rând, pe rând, până când și ultimul turmentat pleacă. În sală rămân numai cei de la masa doi.
Șterg mesele și strâng hainele aruncate de animatori... apoi mă asigur că nu mai au nevoie de mine...
-Bravo Lucifer! Spune dl. Grey. Chiar ești un băiat bun! Acum te poți odihni, dar înainte duci tu astea în spate? Spune înmânându-mi niște cutii goale.
-Ok! Le iau și o șterg pe ușa din spate...
Ușa metalică se închide...
-Ia te uită! Bunăciunea! Tresar și scap cutiile. Mă uit în jur, speriat... brusc nu-mi mai era somn. Voiam să alerg la maraton. Ce faci, scumpete! Ai venit la rugăciunile noastre? Vrei să ne satisfaci? Dau cu spatele, închizând complet ușa. S-a încuiat!
-Nu! Nu! Nu! Încep să trag de clanţă ca un nebun...
-Nu are rost! Spune unul dintre ei...
Inima își accelerase bătăile, iar de respirat ori nu o mai făceam, ori o făceam atât de încet încât păream mort...
Unul dintre băieți mă imobilizează.
Într-o fracțiune de secundă celălalt era deja în mine...
Am început să țip după ajutor printre geamătele de durere combinate cu satisfacție, dar mai mult durere.
Începeam să cred că nu mă va auzi nimeni...
-Ajutor! Oricine! Vă rog! Un geamăt scurt și înfundat de durere... Lăsați-mă! Ah!
Ca din senin o siluetă masivă și robustă îl împinge pe tipul de deasupra mea, lăsându-l lat dupa o serie de pumni și picioare pe care și le-au împărțit.  De același tratament a avut parte și cel de-al doilea, restul alegând să fugă...
Mă strâng speriat lângă perete... Bărbatul misterios iese din întuneric și se apropie de mine... Părul lui era roșcat, exact aceeași nuanță de roșu ca și sângele ce i se scurgea din buză, iar ochii lui erau verzi ca piatra de jad.
-Ești bine? Mă întreabă blând.
Îmi ridic din nou privirea, ceva mai îndrăzneț...
-Da, mersi!
-Cum te numești?
-Lucifer... Sau Tristan...
-Eu sunt Reaven!
Se uită în jur asigurându-se că nu mai e nimeni prin preajmă și mă ajută să mă ridic. Îmi dă jacheta lui de piele și mă ia ușor de după umeri...
-Vei sta la mine de acum...
Nu mai comentasem...

Primul capitol...Iei!
Ne vedem curând! Bye!
Kisses!
Serena out!