Made in South Korea ; Prințesa din turn

Capitolul 20

Y U K O

În acele momente de liniște am încercat să mă gândesc cum reacționam eu în locul ei. Cineva vine la tine să te tragă la răspundere pentru o chestie fără sens. Yun avea dreptate și nu realizasem că eu venisem aici din cauza geloziei. Adevărul era că în sinea mea nu dădeam vreun ban pe cum s-ar fi uitat ea la mine.

Bruneta își continua tăcerea de parcă era la un interogatoriu. Și într-un fel chiar asta era. Eu nu mă potoleam din pus întrebări, iar ei îi era din ce în ce mai greu să răspundă.

- E în regulă dacă nu vrei să-mi răspunzi.

- Mulțumesc!

Am auzit acel oftat ușurat din partea ei, fiind relaxată acum că nu trebuia să se forțeze să vorbească.

- Normal că nu e în regulă! am spus imediat, indignata că s-a dat bătută așa ușor. Chiar nu pot să înțeleg ce e atât de greu pentru tine.

- Pentru că Jimin m-a pus să promit, de asta!

A fost prima oară când am auzit-o sa ridice tonul. Dacă mă gândesc, tot ce făcea acum era o premieră pentru că nici nu o auzisem vorbind atât de mult. Nu eram prietena ei sau vreo cunoștință, însă tot părea foarte neobișnuit tonul ei. Părea extenuata, ca după un maraton în deșert.

- Yun?

- Yuko, mi-e frică de el! a recunoscut în final. Mi-a zis că nu o să-mi facă nimic, însă mă sperie.

Ochii brunetei sclipeau precum două pietre prețioase. O lacrima a curs pe obrazul ce nu și-a revenit la culoarea sa normală, fiind în continuare roșu. Eu îi făcusem asta, o făcusem să își depășească o limită doar pentru că eram geloasă pe ea. O durere ascuțită apăruse în pieptul meu, se numea vinovăție. Nu aveai cum să nu te simți vinovat.

- Ți-a făcut ceva? Te-a atins, nu-i așa?

- Nu, nimic.

- Atunci de unde atâta frică?

Semana cu un episod prost regizat dintr-un serial. Jimin nici măcar nu o atinsese, însă venea doar la ea. În tot timpul ăsta eu am hrănit, inconștient, o ură pentru ea. Era îngrozită, însă nu era de prea multă vreme în casă. Toate fetele de aici au rămas pentru că ăsta era singurul loc unde au fost tratate bine. Toate ascundem în spatele zâmbetului o zi nefastă, o traumă și preferam să le ținem ascunse. Și nu cred ca Yun era lipsita de traume.

- Adevărul e că eu am fugit de acasă. a suspinat și și-a șters lacrimile, încerca să nu mai plângă chiar dacă nu părea că o să se oprească prea curând. Jimin și încă un băiat au trecut pe lângă mine când eu deja eram de o săptămână pe stradă. Am încercat să îi fur telefonul lui Jimin, dar m-au prins.

- Ti-au făcut ceva atunci?

- M-au adus aici și am semnat un contract, iar de atunci l-am văzut doar pe Jimin.

- Și de ce vine aici?

Oricât de mult mi-ar fi părut rău de ceea ce a pățit Yun, mai rău îmi părea de mine. Trebuia să știu că nu e nimic. Știam că șansele ca eu să-l am pe Jimin mergeau doar spre zero, însă dacă puteam să știu că măcar cu una din toată casă nu se culca, era minunat pentru mine.

- Jimin pare înfricoșător, dar nu e chiar asa. Vorbește cu mine despre familia mea. Însă nu Jimin ma sperie atât de tare, ci toți bărbații.

- Doar atât?

- Doar atât.

Chiar dacă nu mă ajutase prea mult, eram mulțumită și cu atât. Am considerat că am tulburat-o destul pe Yun, așa că am plecat din camera ei de un singură. Bruneta avea destule probleme pe care trebuia să și le rezolve și nu putea să o facă în timp ce eu o chestionam.