HANEUL
Nu pot spune că nu m-am enervat puțin la auzirea apelativiului adresat mie, dar mi-a trecut repede când mi-am dat seama că pe lângă acel apelativ a mai cerut și eliberarea mea pe un ton serios.
— Îmi pare rău, Jessi, dar prăjiturica asta nu e așa inocentă cum o vezi.
— În niciun caz nu voi permite ca un băiat să trateze în felul ăsta o fată, Suga! îi răspunde așa numita Jessi în timp ce își flutură degetul prin fața nasului lui Suga. Așa că nu te mai comporta ca un bădăran fără pereche și fă ce zic!
— Mi se pare sau cumva uiți cine te-a adus unde ești? întreabă Suga amenințător și își îngustează privirea.
— Nu. îi răspunde aceasta strângându-și buzele pentru câteva secunde. Cred că tu ai uitat cine a ridicat locul ăsta pe primul loc, Suga. Nu spuneai că nu-ți place să vorbesc informal, te-ai răzgândit?
— Să zicem că ai câștigat azi. spune Suga și mă împinge ușor în față. Și dacă tot ai câștigat asta e premiul tău.
— Of, Suga, fata e foarte frumoasă, dar știi că deja nu mai am loc aici. spune și îmi trece un deget pe conturul fetei mele, iar unghia sa cu gel mă face să simt o senzație ciudată. Îmi pare rău, dar trebuie să o duci în altă parte pentru că nu-mi pot da afară nicio fată, doar m-am chinuit mult pentru ele.
— Doar știi că marfa mea e de cea mai bună calitate ca întotdeauna. spune Suga, iar râsul său prevestea deja o victorie. Este un boboc de floare.
La auzul cuvintelor lui Suga, Jessi clipește de mai multe ori surprinsă și își pune ambele mâini pe fața mea, iar uimirea ei nu o puteam înțelegea în niciun fel.
Ce înseamnă asta?
— Sper că nu glumești cu mine, băiete că altfel nu știu ce-ți fac!
— Îmi amintesc când l-am trimis pe Hobi cu o fată și ți-a făcut gluma asta. spune Suga, iar râsul celor doi mi-a deranjat puțin urechile.
— De atunci nu a mai venit pe aici, săracul. spune femeia blondă râzând puternic. Aproape că mi-a parut rău când l-am dat afara și am aruncat cu prăjiturile acelea cu cremă.
Prăjituri irosite, dacă as putea să-mi dau eu cu părerea.
— În regulă. spune Jessi și își oprește brusc râsul apoi se uită spre mine. Ești virgină?
— Da. spun înghițind în sec, iar ochii ei sclipesc nebunește.
— În cazul ăsta mă pot lipsi de cineva pentru tine! spune entuziasmată.
— Vreau ca licitația să înceapă cât mai repede. Îmi vreau investiția cât mai curând. spune Suga mult mai rece decât normal.
— Desigur! O să înceapă chiar mâine!
— Perfect! spune acesta revenind la un ton cald. Aș mai vrea să stau la povești cu voi și să le văd pe fete, dar din păcate afacerile mă așteaptă. Îl voi suna pe Jay să fac programare pentru azi.
— Fetele mele sunt plecate pentru două săptămâni. Am prins un client foarte generos. spune Jessi zâmbind larg. Nu trebuie să îl deranjezi pe Jay. spune Jessi zâmbind larg. Și eu am omul meu de bază și aș prefera s-o facă el.
CITEȘTI
Made in South Korea ; Prințesa din turn
FanfictionViața nu este prea blândă cu toată lumea, dar cu unii dintre noi este mult prea crudă . Unii dintre noi își vor copilăria înapoi ca să poată să simtă din nou acea bucurie, dar Haneul vrea să o uite și să nu își amintească vreodată de ea. Copilăria...