Lovesick Fool

17. Reality without You

"Hei, cap de fraier !" 

"Dovleceeel." 

"Virginelulee." 

Mi-am deschis brusc ochii și am auzit imediat niște râsete familiare. Vedeam în ceața un tavan alb-cenușiu și nu știam sigur unde mă aflam sau cât era ceasul. 

"Andrew Crowley, tocmai ai revenit în corpul tău după o călătorie pe Pandora cu avatarul tău incredibil de albastru și păros." 

Râsetele izbucniră din nou. M-am ridicat într-un cot și am privit în jur, vederea mea fiind ceva mai limpede. Am văzut un gen de salon de spital și două scaune ocupate de cei mai mari ticăloși din lumea asta. Matt și Danny. 

M-am frecat la ochi cu o mână bandajată ciudat și am încercat să zic ceva, dar eram destul de răgușit. 

"Pe sfintele chitare, ce caut aici ?" am întrebat, iar vocea mea suna de parcă era din nou la pubertate. 

"Pe sfintele bassuri, Andy, Abel și Olivia te-au găsit aseară zăcând într-o baltă de noroi. Te-au adus la spital și au sunat-o pe mama ta. Erai aproape în hipotermie și ud tot. Când am ajuns eu aici, de dimineață, dormeai ca un prunc. Iar acum arăți ca R2-D2 când a fost descoperit de BB-8 în episodul șapte din Star Wars." 

"Ah, la naiba, mă doare capul destul de tare, Matt, taci cu filmele tale nasoale." 

Matt se ridică nervos de pe scaun. 

"Haide, camarad Danny, plecăm." comandă el. 

Fratele meu se ridică și el de pe scaun și adoptă o poziție dreaptă. Salută cu mâna ca în armată țipând un "Yes, sir." Am simțit că-mi explodează capul. 

Matt își scoase telefonul și îmi făcu rapid o poză, cu blitzul orbindu-mă direct. Începură amândoi să râdă. 

"Dacă ți-ai vedea fața acum, Crowley, te-ai arunca pe geam. Haha. La propriu, semeni cu Peter din SpiderMan. Plus că vânătăile alea de pe față sunt atât de verzi încât te-aș putea confunda cu pruncul hibrid al lui Hulk Uriașul și al Bellei din Twilight." 

"Ieși afară, Matthew." am auzit o voce pe care eram bucuros și ușurat să o aud. Era Lydia, în cadrul ușii de la salon, mestecând niște gumă și lustruindu-și un nasture lucios de la mâneca gecii de piele. 

Matt și Danny plecară în sfârșit, iar eu m-am ridicat în capul oaselor, sprijinindu-mă de o pernă. Lydia se apropie de mine și se trânti într-un fotoliu, punându-și un picior peste genunchi în stil bărbătesc. 

"Ei, ce-ți mai face căpățâna de ratat ?" 

"Mă doare ca dracu, mulțumesc Lydia." 

Ea dădu din cap zâmbind ușor. Își scoase guma neagra din gură și o lipi de partea de jos a măsuței de lângă ea. 

"Sunt gata costumele pentru Bătălia Trupelor. Cu banii pe care îi luăm de la spectacolul de Crăciun le putem plăti. Și am găsit și un sponsor pentru instrumente, deci nu e nevoie să mai cântați luni în pauza mare. Oricum cu fața aia nu-ți dădea nimeni niciun ban." comentă gesticulând. "Defapt, puteam face mulți bani zicând că ești grav bolnav și  ai nevoie de o operație costisitoare în Brazilia." 

Mi-am frecat ochii și mi-am dat cearceaful alb jos de pe mine. Eram îmbrăcat într-un fel de rochie albastră de spital. 

"Nu cred că va mai fi nicio Bătălie a Trupelor până la urmă." am bolborosit. "M-am certat rău cu Abel." 

"M-am cuplat cu Victor." zise la întâmplare Lydia. 

"Ai făcut ce ?" aproape am râs, dar ea părea indiferentă, analizându-și unghiile mov închis.