Lovesick Fool

20. Inconsolable

    Lydia se izbi de spatele meu, apoi se sprijini de umerii mei ca să-și recapete echilibrul. Eu am continuat să merg murmurând cuvinte în sinea mea. 

"Te strig de când ai intrat în școală, surdule !" țipă ea la urechea mea, iar eu am început să număr ceva pe degete, atent. "Alohaaa. Pământul către Andrew Crowley. Nimic ? Nimic ?" 

Mi-am fluturat mâna prin fața ei și am cotit la stânga pe holul principal al școlii. Lydia se ținu după mine continuând să încerce să-mi capteze atenția, dar singurul lucru la care mă puteam gândi era cât de drepte erau lipite afișele cu spectacolul de Crăciun. 

"Ascultă-mă două minute !" urlă ea nervoasă, iar eu i-am făcu semn să mă lase puțin să gândesc în timp ce verificam dacă fiecare cuvânt era scris corect pe afișe. "E despre Olivia !" 

Am rămas cu degetul pe un cuvânt, și pentru prima oară în acea dimineață, m-am uitat la Lydia, interesat de ce avea să zică. Ea oftă și se strâmbă la mine, puțin nervoasă. M-a apucat de încheietură și m-a tras după ea până la scările elevilor, unde nu era atât de aglomerat. 

"Mi-a zis doar mie, dar nu pot să țin secrete, bine ? Ea și Abel nu mai vorbesc, iar cum tu ești următoarea persoană mai apropiată de ea..." 

"Spune odată, Lydia ! Am de luat biletele de la tipografie, am de dat invitațiile pentru profesori, trebuie să merg cu Harriet să lipim afișe prin oraș și trebuie să mai ajung și la testul de fizică." 

"Auci...fizica." 

"Lydia !" am repezit-o, iar ea își dădu ochii peste cap și începu să vorbească. 

"S-au implantat un fel de dovezi noi în mai multe dosare și calculatoare, ceva destul de important din câte am înțeles, iar tatăl Oliviei va face apel și se va redeschide cazul." 

M-am încruntat puțin la ea, în timp ce urcam scările umăr la umăr. 

"Nu e riscant ? Falsificare de probe și implantare de dovezi... Nu știu ce să zic." 

"Oricum, altă variantă nu este. Doar promite-mi că ții asta secret." zise când am ajuns aproape în fața bârlogului. 

"Da, nicio grijă. De parcă nu am altceva mai bun de făcut decât să mă bag în treburile..." 

Am deschis ușa de la camera de serviciu și am rămas blocat. Lydia icni, izbindu-se de umărul meu. Am simțit-o cum s-a încordat lângă mine. Avea de gând să urle sau poate să se ia la bătaie, așa că am apucat-o cu mâna de încheietura plină de brățări cu ținte și am strâns-o puțin. 

Victor stătea lângă calorifer, între picioarele cuiva, sărutându-se cu acel cineva și strângându-și palmele pe coapsele sale. Oh, Doamne, cât de fraier, cât de fraier ! Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, dar eram dispus să mă iau la bătaie cu oricine o rănea pe Lydia. 

Victor își întoarse puțin capul și se uită spre noi. Când realiză că Lydia stătea chiar în spatele meu, se încordă și sări cât colo de lângă... 

"LOUIS TOMLINSON ?" urlă Lydia smulgându-și mâna dintr-a mea, lăsându-mi o zgârietură de la țintele ei nenorocite. "Asta e o glumă, nu ?" se uită de la Victor la Louis și apoi la unghiile ei negre. "Victor, te rog, zi-mi că e o farsă." 

Victor se uită vinovat spre ea. Deschise gura să zică ceva, dar eu m-am uitat amenințător la el, iar el închise gura la loc. 

"Ciudaat." zise Louis și se dădu jos de pe calorifer apoi veni spre ușă. M-am uitat foarte urât și încruntat la el, iar când trecu pe lângă mine, am avut grijă să îl lovesc cu umărul.