Lovesick Fool

7. You're just a daydream away

Mi-am simțit propria mână tremurând peste obrazul ei când mă cuprinse și ea cu brațele. Pulsul mi-o luase la goană și nu mă puteam gândi la nimic. Simțeam ca o durere în piept și în membre, la fel ca atunci când o văd pur și simplu, doar că mult,mai intens. Mi-am mișcat puțin buzele peste creștetul capului ei, iar ea ridică o mână ca să mă prindă de hanorac sau poate de gât, dar o lăsă să cadă înapoi pe lângă rochița ei. Mi-am deschis puțin ochii observând că ea îi are închiși și sprâncenele ei arătau cât de crispată era. Atunci am auzit pașii polițistului exact în spatele meu și m-am aplecat puțin lipindu-mi fruntea de a Oliviei, încât ea trase aer în piept rapid și se dezechilibră pe spate. Gardul era la doi centimetri de ea, nu ar fi căzut, dar mi-am dus mâna la talia ei, prinzând-o de spate și trăgând-o înapoi spre mine. Am sărutat-o pe obraz, apoi i-am dat părul de pe umăr și am sărutat-o cât puteam de ușor pe gât, încercând să blochez privirea polițistului spre fața ei cu corpul meu. Își puse degetele mici peste brațul meu, nesigură. Îi simțeam parfumul slab de flori și cireșe. Mi-a luat ceva să procesez tot ce se întâmpla. Așteptam din moment în moment o palmă peste obraz. Dacă nu aveam să o primesc avea să fie mult, mult mai rău. 

Și nu am primit-o. Polițistul trecu de noi, îndepărtându-se, când am făcut un pas în spate și i-am dat drumul din brațele mele, respirând greoi.

Am înghițit în sec așteptând o reacție de la ea. Un sunet de frustrate, un pumn în stomac, chiar și un picior în punctul meu sensibil, însă ce am primit a fost groaznic.

Mă privea atât de confuză și vedeam în ochii ei că încerca să își găsească cuvintele. Știam ce se petrece în capul ei. Era atât de greșit ce se întâmplase, dar în același timp asta o salvase de la a fi dusă la orfelinat. Buzele ei tremurară și își strânse pumnul mic pe lângă corp până ce încheieturile degetelor i se albiseră. Comunicam prin priviri tot ce trebuia zis prin vorbe. Toate scuzele pe care trebuia să i le ofer și toate mulțumirile pe care trebuia să mi le ofere au fost puse pe tavă de ochii noștri. Niciunul dintre noi nu știa ce să zică. Dar după asta, cum puteam măcar să vorbim unul cu altul ?

Un val de vină trecu pete toată mintea mea. Trebuia să găsesc altă soluție. Poate dacă doar o îmbrățișam astfel încât să nu i se vadă fața, polițistul avea să plece. Începeam să regret acțiunea asta. O acțiune gândită pe moment care ne va afecta pe amândoi în continuare.

Îmi pare rău de ce va urma. Că am simțit-o atât de aproape acum? Nu-mi va părea rău niciodată.

Mi-am îndepărtat privirea, trecându-mi mâinile peste față și apoi prin păr. M-am întors pe călcâie cu spatele la ea, apoi am revenit cu fața.

"Ar trebui să plecăm." i-am zis cu o voce tremurată.

Încă îi simțeam temperatura scăzută și fruntea fină peste a mea. Fără să vreau privirea îmi căzu peste buzele și obrajii ei, ei, acum ușor roșii.

"Nu te pot lăsa să plătești pentru mine. Nu pot lua legătura cu tata ca să îți dau banii înapoi. Locuiesc într-o rulotă pe acoperișul unui bloc în timp ce ditamai vila van Gaal din Manchester este goală. Mă pot duce înapoi acolo dar nici măcar bani de autobuz nu am...În plus, m-am transferat la școala asta acum. "

Mi-am strâns ochii și mi-am frecat cu degetele baza nasului.

Aș fi putut să zic ceva, să o asigur că nu voi rămâne falid din cauza ei, dar era prea mult. Nu puteam să mă bag în viața ei pur și simplu.

Fără ca vreunul dintre noi să zică ceva, Olivia trecu pe lângă mine și după ce se uită a mia oară după polițiști, traversă. Voiam să mă întorc, să o strig și să o întreb ce o să facă acum, dar am rămas holbându-mă la gardul din fața mea și lăsând un val imens de vină să-mi acapareze toată mintea.