Lovesick Fool

15. Let me love you, goodbye.

Mi se tăia respirația cu fiecare scară pe care o urcam. Cu chitara în spate și un cap de cățeluș ieșind din husa ei, urcatul scărilor de urgență părea mult mai greu. Când am ajuns în sfârșit pe acoperiș, mi-a luat câteva secunde să-mi recapăt ritmul normal al inimii. M-am uitat în jur și tot ce am văzut a fost mica căsuță a Oliviei, niște arbori ciudați și niște valize. Luminile erau aprinse în casă, așa că nu am mai pierdut timpul din frig și m-am îndreptat spre ușă. Ziua asta fusese atât de obositoare începând cu orele, detenția și ședința și terminând cu Abel care îmi spune că vrea să îl ajut să pregătească o cină pentru Olivia. 

Am ridicat mâna să bat la ușă, dar nici nu am apucat să bat, că ușa s-a deschis și nu era nimeni în fața mea. Am făcut un pas înainte, exact când am văzut o parte de valiză roz apărând de după ușă. Am mai făcut un pas și valiza se izbi de mine, cu tot cu Olivia, care aproape căzu în fața mea. M-am speriat de ea, și ea de mine. Doar ea țipă, deși recunosc că mi-am mușcat limba de-a binelea. Olivia începu să râdă recăpătându-și echilibrul pe picioare și dând drumul imensei valize roz. 

"Oh, Andrew. M-ai speriat." 

"Ce faci cu asta ?" am întrebat dând ușor cu piciorul în valiză. 

"Asistentul social mi-a dat câteva ore să-mi strâng toate lucrurile." Se uită în spatele meu, într-o parte și în alta căutând ceva. "L-ai adus pe Pysky ?" 

M-am întors cu spatele iar Olivia exclamă de bucurie și își luă cățelul din buzunarul husei mele de chitară. Îl strânse în brațe, ciufulindu-l, în timp ce micul drăcușor de cățel o lingea pe obraz. Olivia râdea. 

"Te ajut cu asta ?" 

Olivia dădu din cap, fiind atentă la cățelul ei. I-am luat valiza într-o mână și am scos-o afară, lângă ușă. Nu avea mai mult de zece kilograme, dar Olivia nici cu ambele mâini și toată forța nu a putut să o ridice. M-am întors în casă și am închis ușa după mine. Olivia și Pysky nu mai erau pe hol, iar e nu credeam că era prea potrivit să întru mai departe în casă. 

"Olivia ?"am strigat balansându-mă pe călcâie. 

Ieși de după ușa de la o cameră, văzându-i-se doar capul. 

"Descalță-te și intră. Sau nu te descălța, oricum nu o să mai locuiască nimeni aici de mâine." 

Dispăru din nou, iar eu m-am foit puțin în holișor până am decis să-mi dau jos chitara din spate și să o sprijin de un perete. Era mai cald în casă decât afară, dar preferam să-mi păstrez geaca subțire pe mine. Am înaintat până la ușa pe care intrase Olivia și mi-am vârât capul înăuntru, fiind nevoit să mă aplec puțin. Era bucătăria. O bucătărie decorată în roz, alb și vernil. Într-un colț era cutia de mâncare a lui Pysky, deasupra căreia era acum aplecată Olivia, turnând bobițe de mâncare, cu Pysky dând din coadă printre picioarele ei. 

"Uite, micuțule, știu că sunt preferatele tale." 

M-am trezit uitându-mă de sus până jos de-a lungul picioarelor ei. Mi-am frecat fruntea și m-am lipit de peretele de pe hol strângându-mi ochii și repetându-mi în minte tot ce îmi ziceam de când am aflat că Olivia și Abel erau împreună. Tot felul de propoziții care să-mi aducă aminte cât de bun prieten eram cu Abel, cât de fericiți erau Olivia și Abel împreună și cât de nesimțit aș fi dacă m-aș gândi la Olivia așa cum o fac de fiecare dată când o văd în fața ochilor. 

"Andy ?" strigă Olivia probabil crezând că am intrat în sufragerie. 

Am inspirat adânc, apoi am expirat lent și am intrat în bucătărie.