Lovesick Fool

14. Raindrops Keep Falling On My Head

        De o săptămână mintea mea este uitată în acea zi. Am făcut praf două teste pentru că nu m-am putut concentra, am adormit în oră pentru că nu pot dormi noaptea, am fost fleașcă la toate repetițiile și colac peste pupăză miercuri m-am împiedicat în timp ce alergam pe scări ca să nu întârzii la ore și am picat în cot, la picioarele directorului adjunct, care a presupus că chiuleam. Iar acum îmi pierd după-amiaza de vineri în sala de detenții, cu mâna bandajată și holbându-mă la pereți, gândindu-mă la exact același lucru care m-a adus în starea asta. 

În acea seară, după ce Olivia cedase în toate modurile în fața mea, reușisem în sfârșit să o liniștesc. Am așteptat cu ea în continuare pe podeaua holului, sprijiniți cu spatele de perete. Timp în care nu mi-am îndepărtat mâna din jurul Oliviei. Ar fi putut comenta oricât, dar avea nevoie de cineva lângă ea. A stat cu capul în poala mea, respirând greoi în timp ce îi mângâiam ușor părul. Puteam să fac asta toată viața mea. Abia atingându-i părul mă făcea să mă simt de parcă cineva îmi dezmierda mie fiecare părticică a corpului. Am crezut că a adormit la un moment dat, când respirația ei deveni regulată. Atunci mi-am permis să mă uit în jos la ea,  cum fața ei nu mai avea nicio expresie și lacrimile îi erau uscate definitiv pe obraji. Ultima oară când am văzut-o dormind a fost tot pe jos, tot pe o podea rece și murdară, dar acum eram aici și puteam sta oricât avea nevoie. 

După vreo două ore de când începuse procesul, am scuturat-o ușor pe Olivia și am trezit-o. 

"Să mergem după acel stâlp, în regulă ? Trebuie să iasă din minut în minut." 

Ea a încuviințat ușor din cap și s-a ridicat pe picioarele ei. Am mers împreuna ceva mai departe de sala de judecată, după un stâlp de unde aveam tot holul sub vizor. Nu m-am putut abține să nu-mi amintesc de prima dată când am întâlnit-o pe Olivia. Mă pândea râzând de după un stâlp în timp ce eu mă împleticeam în propriile picioare, cu niște șireturi dezlegate și o chitară grea în spate. Am zâmbit fără să-mi dau seama, dar spre norocul meu Olivia nu era atentă. 

Ușa sălii de judecată se deschise, iar primii care au ieșit au fost doi oameni de pază, apoi comisia de judecată, procurorul, grefierul, martorii și câțiva oameni prezenți în sală. Tatăl Oliviei ieși după toți aceștia, cu mâinile în cătușe, mai mult târât pe brațe de doi gardieni masivi. Nu avea o expresie anume pe față. Probabil nu era un șoc, știind de la bun început ce îl aștepta. 

Olivia trase rapid aer în piept și tresări. Se întoarse spre mine pentru o secundă, apoi îl privi din nou pe tatăl ei. Un grup de adulți, probabil prieteni de familie trecu pe lângă noi discutând. Am prins doar  "Ne așteptam cu toții la așa ceva, dar încă nu-mi vine să cred că Louis va sta șaptesprezece ani în închisoare, alături de toți criminalii și violatorii." 

După reacția Oliviei, mi-am dat seama că și ea auzise. Țâșni imediat spre tatăl ei, căzând în brațele lui și îmbrățișându-l strâns. Am văzut cum Louis van Gaal strânse din ochi. Bărbatul ar fi vrut să-și strângă fiica în brațe mai mult ca orice în acel moment, dar nu s-a gândit că va avea cătușe când a început traficul de droguri și de jucători. 

Mama lui Abel își întoarse capul spre scena din spatele ei. Realiză imediat că fata blondă e fiica inculpatului și șopti în urechea unui gardian să se ducă să o ia probabil. Atunci am sărit ca ars de după stâlp și m-am dus țintă spre mama lui Abel. 

"Andrew ? Ce Doamne iartă-mă cauți aici ?" 

"Ăăă. Bună seara, doamnă Porter! Cineva este agresat chiar acum în corpul celălalt al clădirii. Trimiteți-l pe gardianul acela să se ocupe de situație." am inventat eu bâlbâindu-mă și punctând spre mustăciosul care se îndrepta cu pași rapizi spre Olivia. Mama lui Abel începu să râdă după ce se încruntă mirată la mine.