Sânge înșelător

Capitolul 16

                  Haven

     — Gimnastică.

  Cuvântul îmi iese de pe buze inainte sa pot clipi, frica instalandu-se prea rapid in interiorul meu.

    — Am facut niste ore de gimnastica.

     Privirea imi aluneca pe fiecare in parte, dar intr-un final ramane fixata pe chipul lui Brandon, incercand sa ghicesc ce gandeste.

      Toata situatia asta nu-i in totalitate o minciuna pentru ca chiar am facut putina gimnastica in anii de liceu.

     O usurare imensa ma invaluie cand un zambet inocent ii apare pe buze.

     — Si totusi... cum ai ajuns acolo?

      Vocea nefamiliara ma face sa-mi intorc capul.

    Maxilarul mi se inclesteaza cand in fata mi se dezvaluie chipul satenei.

    Un oftat de resemnare imi iese de pe buze fara sa-l pot opri.

     Este frumoasa...

    Ochi mari si caprui si desi ii scunda de inaltime corpul ii este plin de forme, facand-o irezistibila.

     Intrebarea ii este una într-adevăr sincera si cu un strop de curiozitate. Nici batjocora si nici rautatea nu se citesc in ochii ei.

    Brusc imi simt stomacul transformandu-se intr-o gaura neagra, un sentiment de dezamagire coplesindu-ma.

    — Ma ajutat Toby. Am raspuns iritata. Ma ridicat.

     Mi-am inclestat degetele in pumni.

     De ce?

    De ce ma simt asa?!

    — Haven. Putem vorbi putin?

    Vocea pătrunzătoare a lui Chase mi-a atras atentia asupra lui.

     Am dat sa-i raspund, dar Toby mi-a luat-o inainte.

      — Nu cred ca este nevoie. Orice ai avea sa-i spui o poti spune de fata cu noi, pana la urma toti suntem implicati in proiect, doar daca... nu este vorba despre ceva mai personal.

    Toby si-a etalat un zambet invingator, apropiindu-se de mine.

    —Nu cred ca ce vorbesc eu cu ajutorul meu te implica pe tine.

    A raspuns Chase aproape maraind .

    Mana lui Toby mi-a capturat încheietura, apropiindu-ma de el.

     — Avand in vedere ca toti formăm o echipa... da. As spune ca ma implica.

    Din cativa pasi Chase a ajuns langa mine si pe nepregătite mi-a luat mana libera, tragandu-ma spre el.

     — Nu si discutiile dintre un regizor si ajutorul său. Cred ca ti-ai uitat rolul. A spus el maraind.

    Priveam bulversata cum amandoi trageau de cate o mana de-a mea, incercand sa ma apropie de ei.

    Am inceput sa clipesc apasat si cand mi-am dat seama ca nici unul dintre ei nu are de gand sa inceteze am inceput sa-mi misc bratele, incercand sa le alung mainile.

     Si totusi... era aproape imposibil. Pe cand atingerea unei maini imi trimitea fiori de placere, cealalta ma lasa rece, indiferenta.

     — Terminati!