Two of us (Far from Brotherhood)

12.

— Am avut încredere în tine! Am crezut că o să mă dezvolt aici și o să învăț lucruri noi. Am crezut că va fi o conferință interesantă.

— Blaze...

Încerca să îl calmeze din răsputeri, dar atunci când vulcanul din el erupea, nici măcar Kalem nu mai era în stare să îl oprească. Cu neputință, încercă să îi înghețe lava fierbinte din voce, dar eșuă într-un ritm alert, la fel de rapid cum zburau mâinile agitate ale lui Blaze prin aer.

— De la bun început am simțit cum ascunzi ceva. La dracu, Kalem, suntem niște oameni maturi acum, lucrez pentru tine, mă plătești. Nu credeam că o să inventezi așa ceva, doar pentru a mă aduce aici.

Se opri pentru o lua o gură bună de aer, apoi continuă cu aceeași atitudine fulgerătoare.

— Să mă minți pe față!

— Ți-am făcut un bine.

— Ah, da? Care e acela? Să mă aduci departe, să fim singuri și să te lipești de mine noaptea, cu dorințe sexuale ascunse pe care crezi că nu le-am simțit?

Deci le simțise. Kalem aproape că rânji în interiorul său, dar se concentră pe alt gen de replici acum.

— Idiotule, te-am dus mai departe de poliție! Veni replica fratelui cel mare, care opri definitiv respirația lui Blaze pentru câteva secunde. Se auzi apoi, reluând, într-un suflu înghețat și pierdut în detalii necunoscute. Să se fi referit Kalem la acea poliție care inspecta cazul lui Jesse? Adevărul e că nu mai aprinsese un mijloc media de câteva ore bune, timp în care se puteau răspândi multe știri. Inima aproape îi cedă când geamănul său veni cu al doilea bombardament aspru asupra conștiinței lui.

— Se caută omul responsabil de crima lui Jesse.

O spusese atât de inofensiv, și totuși, atât de accentuat, încât nu mai era nevoie de un alt schimb de replici ca să înțeleagă. Era un aer misterios ce transmitea toate aceste gânduri începute verbal și terminate datorită undelor gemenilor.

Blaze reuși să pătrundă destul de mult în irișii lui Kalem și să îi mulțumească pentru acest gest. Kalem, la rândul său, se simți ușurat că discuția luase o întorsătură mai puțin aspră. Cel puțin verbal, totul se calmase, însă în interiorul lor, iadul se dezlănțuia. Blaze se așeză pe canapea robotic și își propti coatele de genunchi. Privea spre Kalem, dar nu îl analiza special pe el, ci trecea departe de trupul său, într-un alt univers în care în fața ochilor i se derulau doar imagini cu crima. Simți cum se evaporă din cameră. Cum se preschimbă într-o altă materie și se evaporă pur și simplu de acolo. Kalem nu îi ceruse nicio explicație, dar se simțea dator să o dea. Când se trezi la realitate, aproape că se cutremură de frică când îi observă pupilele lui Kalem fixate pe chipul său.

— Înțelegi acum?

Dură ceva până Blaze să aprobe. După asta, se ridică și fugi spre cuierul unde erau gecile lor agățate. O luă pe prima și o puse pe umeri. Tocmai când ieși afară din cabană, realiză că nimerise geaca fratelui său care îi împânzea ceafa acum cu parfumul lui. Afară se așternuse un strat subțire de zăpadă, iar frigul deveni mai aspru ca oricând. Simți dorul din New York, al căldurii provocate de agitația orașului, dorul liniștii din camera sa, pofta de un vin sec și o carte bună. Dar nu reuși decât să spere că avea să plece cât mai repede de aici.

Păși printre ramurile rupte, pe lângă frunzele ascunse în zăpadă și ajunse în fața garajului. Cu coada ochiului îl văzu pe Kalem la balconul camerei lor. Simțindu-se privit, ieși foarte presat din aria lui vizuală și porni spre alee. Se afundă într-o călătorie lungă, plină de gânduri și meditații interioare. Regreta orice făcuse în ultimele luni: de la a accepta să lucreze pentru el, până la a pleca pe drumul acesta înfiorător de alarmant și disperat.