Two of us (Far from Brotherhood)

13.

De obicei își făcea un discurs înainte ca să fie înțeles, dar, de data asta, discursul pentru Kalem era inexistent. Îl sunase într-un moment negândit dinainte.

Când îi auzi glasul, se blocă. Apoi, toate cuvintele și propozițiile îi veniră ca un amalgam într-o singură fracțiune de secundă. Doar trase aer în piept și reuși să îi vorbească cu un glas ușor abătut, pe care încercă din răsputeri să nu îl facă atât de vizibil.

— Chiar îmi doream să îți vorbesc, Kalem.

— Ai sunat într-un moment bun.

Nu știa dacă încerca să fie ironic, dar continuă.

— Nu merge nimic bine aici. Nu înțeleg ce s-a întâmplat. Toate momentele au trecut pe lângă mine și nu te pot învinui. Nu cred, de fapt, că e vina ta.

Pentru Kalem, aceste vorbe nu puteau prinde înțeles. Era adevărat că fusese foarte supărat pe Aleksei că, după primirea banilor în cont, nu îl sunase nici măcar pentru a-i mulțumi. Nici Kalem nu îl sunase. Nu din orgoliu, însă nu dorea să îl pună și mai mult în situația în care Aleksei a fost ajutat. Avea nevoie de explicații pentru cele spuse anterior, așa că îl invită în oraș în seara asta. Imediat după încheierea apelului, se apucă să își strângă lucrurile. Atunci auzi ușa și coborâ scările în grabă, știind că va avea să îl vadă pe Blaze în tocul ușii, cu bagajul înapoi, cu un zâmbet trist pe față. Că va avea să îl sărute pasional și să o facă din nou, la fel de profund ca noaptea trecută.

Pragul nu îl trecu Blaze, ci Monica, având după ea două plase din carton pline. În treacăt, Kalem observă niște cartofi și urzici. Femeia îi ținti imediat expresia aspră de pe față și nu știu dacă în acel moment blondul își dorea să plece mai repede, sau să vorbească cu ea. Își drese vocea și îl întrebă:

— Nu ești în apele tale, nu?

Bărbatul doar aprobă din cap și se așeză pe primul scaun din aria lui vizuală. Femeia lăsă plasele pe masă și veni într-un pas matern spre el. Îi sărută creștetul capului și îi mângâie părul în mișcări scurte, dar blânde.

— Blaze a plecat în dimineața asta. Ceva îmi spune că s-a întors în Belgia. Știu că avea și o premieră de carte acolo. Cu siguranță acolo a plecat.

După această constatare, o privi pe Monica în ochi. Femeia îi putu observa cum lacrimile îi stau în colțul ochilor, însă, datorită bărbăției lui, nici nu dorea să le lase sp cadă. Femeia nu l-ar fi judecat, oricum. Până la urmă era vorba de fratele său despre care auzise mereu povești când ea gătea, iar Kalem aranja masa în sufragerie.

— Du-te după el, Kalem. Ce mai aștepți?

Râse amar.

— Nu o să mă duc. Îl las să realizeze singur că el ar trebui să se întoarcă.

Monica dori să adauge ca orgoliul lui iese iar la iveală, dar nu o mai făcu. Blondul urcă scările și își termină bagajul. Înainte de asta, îi spuse Monicăi să își gătească ea ce vrea, fiindcă, pentru o perioadă, va sta în New York și nu va mai trece pe la cabană.

Ajunse pe la ora cinci după masa, iar primul lucru pe care îl făcu fu să se afunde în cada plină cu spumă și să își ia după el un pahar cu coniac de vișine.

***

Se ridică din pat mai fericit ca niciodată. Nu își putea exprima starea în cuvinte, era, probabil, puțină emoție pozitivă cu ceva mai multă stare de bine provenită din acel telefon. Se spălă pe față și dinți și intră în bucătărie. Își făcu un ceai și îl savură pe balconul apartamentului, de acolo de unde putea observa bulevardul ce ducea spre intersecția comercială Times Square. Știa că e un om norocos să facă studiile aici, într-un cartier mare al New York-ului. Știa că, împotriva situației sale materiale, avea o viață foarte bună în inima acestui oraș.