Two of us (Far from Brotherhood)

9.

Credea în puterile lui de scriitor, iar inspirația îi era cea mai bună prietenă. Nu degeaba mai mult de jumătate din tatuajele sale aveau o poveste strâns legată de ceea ce aducea el în cărți. Din Femeia cu trandafiri își alesese laitmotivul cărții să îl tatueze chiar în partea stângă de pe omoplatul său. Pe întreg brațul drept, avea o frânghie de care erau agățate chei de diferite forme, din Prizonierul, iar pe linia gâtului, formând un fel de colier bizar, era chiar tatuajul pe care protagonistul din prima sa carte fantasy îl purta. Aveau multe semnificații și era scos din tipare cu acele desene întipărite pentru totdeauna pe trupul său.

Ce i se părea cel mai interesant lui Blaze, când venea vorba de scris, era că își omora deseori personajele simple, tăcute sau supuse unor tragedii. Asta le făcea speciale în ochii lui și, se pare, și în ochii celor ce îi citeau și premiau cărțile. Devenise deja cunoscut pentru stilul său indirect liber, stil în care gândurile și sentimentele subiective erau exprimate la persoana a treia, fiind cu neputință de afirmat dacă cel ce vorbește este naratorul sau personajul. Ce devenise fascinant era ca protagoniștii, și nu numai, erau atât de reali, scoși din viața fiecăruia. Îți părea imposibil să nu-i citești o carte a lui Blaze Hunter în care personajele să nu le fi întâlnit în propria ta viață. Se inspira din ei, din gesturile lor și mai ales din aspirații, pe care le capitula cu ușurință prin acte de sinucidere. Nu era vorba de incompetența de a crea un alt fel de personaj, ci dorea să spulbere din societate pe aceia pe care îi considera incapabili de supraviețuit în societate.

Așa se întâmplase și cu Jesse, puntea către Moarte de bună voie. Un secretar de douăzeci și patru de ani îndrăgostit de șeful său nu era o idee originală, însă doar faptul că în mijloc era vorba despre Kalem, îl împingea, fără scrupule, pe Blaze să acționeze, să creeze un nou personaj cu o viață mai palpitantă. Așa luă naștere Frank Morris, care deveni rapid victima naratorului, și care muri subit ștrangulat în camera sa din cauza incompetenței de a-și mărturisi dragostea.

Poate Blaze exagerase în această carte, dar nimic nu fusese la întâmplare. Singurul lucru de care trebuia să aibă grijă, era ca viitoarea victimă să nu fie prea mult asociată cu acest secretar real. Altfel, ar fi bătut prea mult la ochi. Trebuia să se gândească la altceva, dar avea timp. Îi plăcea să fie răbdător. Avea să treacă la un alt nivel al cărților sale, începând cu aceasta. Moarte de bună voie, în adâncul ei, nu era o carte despre Jesse Clarkson, ci despre Kalem Lawson. Despre fratele geamăn mai mare care ar fi trebuit și ar fi urmat să fie doar pentru el. Pentru Blaze, și pentru nimeni altcineva.

Lucră neîncetat la noua lucrare și reuși să o ducă la bun sfârșit în acea noapte. Pe lângă textele pentru noii clienți ai firmei și, implicit, pentru Kalem, blondul reuși să pună ultimul punct la capătul propoziției finale și să oprească cursul cărții așa cum o făcea întotdeauna: într-o manieră misterioasă și plină de tragism. Nu era atât de tragic pentru cel ce citea, ci pentru cel ce avea să sfârșească printre acele rânduri singur, ca mai târziu să fie dat uitării de întreaga generație de cititori.

Acum, știindu-l pe Frank mort, se simțea liber. Ieșise din cadru ca o pasăre migratoare spre propria-i sentință. Cel ce scăpase – momentan – din întreaga poveste, era chiar Jesse.

Blaze îl sună la o oră târzie din noapte și nu se așteptă nici măcar o secundă ca secretarul să îl refuze. Și nu o făcu. Își dădură întâlnire pe cel mai luminat bulevard al New York-ului, ca mai apoi să ajungă în cel mai întunecat parc.

Încrederea pe care o căpătase în fratele cel mic îl ajuta să scape de multe din problemele sale. Îi plăcea să discute cu Blaze despre lucruri personale, despre orice altceva. În acea noapte, Jesse simți că partenerul său de discuții se dezvălui mai mult decât în orice alt moment. În fond, lui Blaze nu-i păsa. Nu avea să mai audă de el niciodată.