Two of us (Far from Brotherhood)

15.

Kalem îi oferi tot timpul de care avea nevoie să își facă bagajul. Nu se aștepta să dureze prea mult, așa că ieși la o plimbare prin apropiere. Se așeză pe o piatră de lângă un lac și privi în scopuri profesionale, pentru prima dată pe ziua de azi, ecranul telefonului. Avea câteva mesaje pe care doar le citi și câteva mailuri la care și răspunse. Se ocupă și de partea de Resurse Umane a companiei, dădu câteva telefoane și citi câteva articole din presă.

Liege era interesant, dar destul de plictisitor pentru el, așa că nu avea altceva mai bun de făcut aici. Se gândi, probabil, că și pentru Blaze era la fel. Privi înapoi spre drumul ce ducea spre casă și se gândi să vadă cum stă Blaze cu timpul, dar atunci îi sună teleofnul și se opri. Deveni concentrat pe motivul pentru care Ryan Lawson îl apela.

— L-ai găsit?

Întrebarea sunase de parcă Blaze era un copil de cinci ani plecat până la magazin după pâine și care întârziase la masă nu mai mult de cinci minute, iar tatăl său era îngrijorat. Dar tatăl său nu era îngrijorat în cazul acesta.

— Da, răspunse scurt. Nu avea chef de o conversație cu el acum.

— Și?

Ryan cerea detalii pe care Kalem dorea să le țină doar pentru el.

— Da, e bine, îi dădu o informație de care Ryan nu era interesat, cu siguranță. O să ne întoarcem amândoi în New York în dimineața asta.

Tatăl său zăbovi câteva secunde în telefon, moment în care Kalem începu să meargă încet spre casă. Într-un ton la fel de alert pe cum începuse, Ryan continuă.

— Bun. Întoarce-te. Vreau să ne vedem. Ți-aș comunica prin telefon, dar vreau să mă asigur că rămâne doar între noi. Bine, Kalem? Mă suni când ajungi, indiferent la ce oră. Te-am lăsat și zbor plăcut.

Închise într-o grabă agonizantă și îl lăsă pe blond cu o stare amară. Tonul vocii sale, motivul pentru care sunase... Nu înțelegea nimic, dar se comportă cu nepăsare. Mințea, totuși, dacă ar fi spus că nu îl interesează despre ce va urma să vorbească. Nu mai băgă aceste lucruri în seamă, căci intră pe ușă, iar geamănul său tocmai își aducea geanta de la etaj pe scări spre living.

Doar îi zâmbi, apoi chemară un taxi.

— Și Granny? Nu i-ai lăsat nici un bilet că pleci?

— Stai liniștit, Kalem.

Replica suna dubios. Refuză să îi răspunsă în totalitate sau măcar să își facă o idee despre ce dorea să afle. Kalem dădu din umeri și pregăti cardul când ajunseră cu taxiul în aeroport.

Drumul avea să dureze ceva, iar Blaze se simțea nemaipomenit de bine să vizualizeze fiecare bucată de pămân privită de sus. Avea un loc la geam, iar Kalem era exact lângă el. Liniștea era apăsătoare și, de fiecare dată când dorea să deschisă gura și să îi vorbească, își înghițea replica. Era extraordinar de ciudată prezența lui Blaze lângă el. Parcă își pierdea ușor mințile, diminua formalitatea și devenea extrem de apropiat, dar păstra un zid rece între ei. Blaze era greu de citit, chiar și de fratele său geamăn.

Undeva pe la jumătatea drumului, sparse tăcerea. Dar nu Kalem fu acela, ci o stewardesă care îi întrebă dacă doresc ceva de mâncare sau de băut. Își luară amândoi o cafea. Atunci, se gândi Kalem, fu momentul oportun să pornească o discuție.

— Nu ești prea încântat, hm?

— De peisaj? Oh, ba da, mă inspiră extrem de mult. Nu am chef, însă, să îmi scot laptopul și să scriu.