Two of us (Far from Brotherhood)

14.

Ryan Lawson, fie că voia să recunoască, fie că nu, era omul care le rupsese legătura cu adevărat. Îi fu extrem de greu să accepte că și Kalem contribuise la asta într-un fel, dar el doar mărise acea crăpătură, ca într-un vas de sticlă pe care îl spargi a doua oară, prima oară fiind lipit cu nu prea multă chibzuiță. În acea după amiază se ținu de Ryan să iasă în oraș. Momentul în care îi aminti numele lui Blaze, discuția se cutremură și luă o întorsătură la care se aștepta. Kalem pătrunse cu calm printre crăpăturile discuției, schimbă subiectul la timp, apoi reveni asupra lui. Era un manipulator al cuvintelor iar asta nu îi ieșea prea des cu tatăl lui, dar, astăzi, Ryan Lawson fu ceva mai ușor de convins. Avea ceva lejer în atitudinea lui, o atitudine care nu voia a fi stricată. Primi informațiile dorite, ca mai apoi, să își facă un mic bagaj și să plece spre aeroport.

Destinația: Belgia.

Nu mai ieșise din State de mult timp, iar acesta era un prilej bun să se relaxeze, însă călătoria nu fu deloc o relaxare pentru sufletul său. Nici el nu știa de ce alese să nu călătorească la clasa V.I.P., parcă era prins în cu totul alte lucruri decât comoditatea din avion. Prima oră trecu absurd de greu. Geamul din sticlă era în aria lui vizuală și nimic altceva. Privi răsăritul ca pe un moment al zilei înfricoșător. Calculă ora la care ar fi ajuns în Europa și, din cauza fusului orar, avea impresia că soarele o să se miște mai repede decât ar fi trebuit.

Înainte de aterizare, își privi mâinile. Bufni ironic când le simți umede, transpirate. Nu avea probleme să călătorească cu avionul, și știa clar că nu zborul era problema. Lăsase firma pe mâinile tuturor angajaților. Anunță doar că lipsește maxim două zile și spera să se țină de cuvânt. Dacă ar fi tras prea mult de Blaze să vină înapoi, probabil ar fi anunțat iar la firmă că mai durează, sau... Poate s-ar fi întors fără frate și fără prea multă stare bună.

Din capitală până în Liege, orășelul în care stătea Blaze împreună cu bunica lor, femeia care îi fusese alături în tot acest timp, femeia care îl crescuse, călători cu un autobuz local. Îi era imposibil să analizeze peisajul, să îl admire. Nu se putea gândi decât la întâlnirea cu el. Acum că era din ce în ce mai aproape de omul pe care îl voia înapoi în preajma lui, se gândi că făcuse o prostie. Una mare. Dar nu dădu înapoi. Totuși, natura de aici nu se compara cu cea din America. Era ceva în fiecare fir de iarba, în fiecare rază de soare care poposea pe pământul ușor uscat. Un fel de pasiune și răceală. Un fel de "te iubesc", dar nu cu toată inima. Un fel de "te iert", dar nu de tot.

Urmări adresa pe care o notase în telefon și, în sfârșit, găsi numărul casei. Evită să rămână cu ochii ațintiți prea mult pe mesajele de la firmă din telefonul său. Își cunoștea prea bine prioritățile, așa că băgă înapoi telefonul în buzunarul gecii.

În fața lui, tone de ciment poposeau într-o locuință modernă, însă modestă. Terasa se întindea pe un deal unde erau plantați câțiva copaci. În fața casei înconjurate de un gard scund, din lemn, era o mașină vintage parcată, cu câteva piese auto pe lângă ea. Kalem se bucură că nu prinse exact momentul când se lucra acolo, astfel, reuși să își pună ordine în gânduri. Dădu cu privirea spre ușă, spre geamuri, apoi ochii îi fugiră la etaj. Putea jura că îl observase acolo pe Blaze cum trăsăse de perdea înapoi. Dacă l-a observat? Dacă încearcă cumva să pară că nu e nimeni acasă? Dacă nu îi va răspunde? Dacă bătuse drumul degeaba aici pentru... Nimic? Nu era nicio problemă. Își accepta și această soartă, dar spera că un drum pentru o discuție față în față e mai mult decât o ceartă la telefon.

Zâmbi.

Duse privirea spre ușă.

Sună o dată, de două ori, apoi așteptă.