Two of us (Far from Brotherhood)

19.

Își făcu o cafea tare. Nu obișnuia să bea cafea, mai ales la prânz și mai ales fără lapte, dar acum simți cum își pierde puterile. Bău de două ori din ea și rămase gânditor. Un gânditor înfricoșat, confuz, plin de neîncredere ce era gata să dea pe afară.

Ținea cu o mână ceașca albă, iar cu cealaltă, strângea două coli groase, pline cu scris, între degete. Le citise de trei ori. Prima dată confuz, a doua oară nervos, iar a treia oară deja își pierduse puterile. Se abținu să nu plângă, să nu o sune pa mama lui, se abținu să nu facă nimic. Un singur examen mai avea și putea scăpa de aici, departe de Jared, putea pleca liniștit acum, știind că nu trebuie să-i rămâna dator cu nimic.

Ridică iarăși hârtiile în fața ochilor și citi printre rânduri.

Jared mințise. Fusese atât de imbecil încât mințise în legătură cu garsoniera lui. De fapt, evitase un adevăr esențial pentru viitorul lui Aleksei. Nu Kalem fusese cel vinovat, nu el cumpărase garsoniera, nu era a nimănui acum, era doar în proprietatea statului. Fiecare bucățică din ceea ce a urmat apoi, gândea rusul, a fost o minciună.

Vru să rupă foile care dovedeau că tânărul cu care stătea acum în casă, în apartamentul lui luxos, nu fusese decât un individ pus pe șotii, care, cel mai probabil, voia să-și continue planurile de a-i strica întreaga viață.

Reuși să termine cafeaua, iar odată ce puse ceașca în chiuvetă, simți cum întreg corpul îi tremura. Palpita. Era înfricoșat și foarte energizat. Valvârtej intră în camera lui, își luă toate hainele și lucrurile și le îndesă cu viteza luminii într-un troler ușor învechit. Nu-și putea stăpâni bătăile inimii sau tremurul mâinilor. Nu știa dacă lichidul maroniu pe care îl băuse era cauza, sau dorința de a fugi cât mai repede din casa mincinosului.

Deschise ușa de la intrare și se uită în stânga și în dreapta, pe holul blocului. Era liber, așa că trecu peste prag, ținându-și respirația. Evadase.

Încuie ușa și luă cheiea după el. Coborî, chemă un taxi și plecă spre facultate, acolo unde avea să își dea ultimul examen.

Concentrarea era aproape inexistentă. Învățase destul cât să ia nota maximă, dar nu putu să folosească tot potențialul. Era bulversat. Îl crezuse tot timpul pe Kalem vinovat pentru pierderea locuinței, iar acum, când totul era așa clar, nu înțelese totuși de ce nu-l mai contactase. Se simțea singur, pierdut, așa că așternu tot ce putu pe hârtia de examen, o înmână profesorului și plecă de acolo. Primul avion era de abia la ora șase seara, mai avea de așteptat, dar cu un bagaj atât de greu după el, preferă să își piardă timpul prin aeroport, decât să mai dea o fugă prin orașul lui preferat.

Cheile de la apartamentul lui Jared zdrâncâneau în buzunar. Nu voia să le arunce. Nu voia nici să le păstreze, căci orice amintire legată de acel apartament și de seara de dinainte, îl făceau să se simtă inutil. Se lăsase prada lui, își dăruise trupul acelui tânăr care părea inofensiv, iar acum pierduse. Pierduse tot. Pe Kalem, garsoniera, facultatea, orașul mult iubit.

Scoase telefonul din buzunar imediat ce trecu de controlul aeroportului, și se așeză pe un scaun, lângă doi bătrâni care discutau despre vreun posibil război. Singurul război de care era interesat acum, era cel cu el însuși. Îi scrise un roman întreg lui Kalem, pe e-mail, căci știa că îl verifică des, apoi îl șterse imediat. Mai bine ar fi încetat cu copilăriile. Cu siguranță Kalem nu-l mai voia în viața lui, nu avea rost să îi mai scrie.

Închise telefonul. Nu voia să fie contactat de nimeni. Voia doar să ajungă acasă, acolo unde singurul său părinte i-ar fi oferit o pereche călduroasă de brațe, în ciuda neînțelegerilor din ultima perioadă.