Condamnată la fericire

8.Cine ești?

– Copii, odihniți-vă! De mâine începem să ne ocupăm de asta, căci nu mai e timp de irosit! Dacă nu era clar, nu veți mai merge la școală! Oricum mai sunt doar trei zile! O să-l sunăm și pe Andi, căci e de încredere și ne poate fi de ajutor, iar voi nu aveți voie să mai spuneți cuiva despre asta! Înțeles?

– Da, domnule! am spus eu, încercând să par sarcastică, dar vocea mi s-a stins la ultimele cuvinte.

– Haideți la somn! Fetelor, veți dormi în  camera de oaspeți, dar Andi... a făcut o mică pauză, oftând zgomotos și aruncând o scurtă privire în jur. Eu mă gândeam că va dormi cu Victor, dar aici nu se poate respira! Of, mă duc să întind canapeaua!

Ne-a făcut semn spre scările din lemn acoperite de un covor albastru. Am coborât, până când am ajuns în camera de oaspeți.

– Domnule Dumitrescu! a zis Andrada puțin neîncrezătoare, aceasta fiind una din puținele dăți când vorbea cu Ivan. Nu pot spune asta și despre mine. Obișnuia să vină în fiecare duminică pe la noi, pentru Seara filmelor vechi, unde părinții se uitau la filme românești de prin anii '80-'90
– Andrada, te rog, spune-mi Ivan! a intrat cu pași mici și s-a așezat pe scaunul pe al cărui spătar zăceau două pături. Cu ce pot să te ajut?
– Nu avem pijamale...eu pot să dorm în hainele astea...dar Amara abia dacă mai are haine!

Uitasem de îmbrăcămintea arsă pe care o purtam. Of, iubeam pantalonii ăștia!

– Așa e! a început să-și mângâie bărbia, iar după un timp a pocnit din degete: Mă întorc imediat!

După ce Ivan a părăsit încăperea,  liniștea s-a așternut peste noi. Dar nu era o liniște deranjantă. Era doar o pauză de la o zi plină de zgomote care mai de care mai asurzitoare. Dacă închid ochii, încă mai pot vedea acei oameni mutilați, disperați...încă mai pot auzi țipetele de agonie și încă îl mai pot vedea pe Victor întins pe acel pat de spital, prea slăbit pentru a mai vorbi.

Ușa s-a deschis, iar Ivan a intrat cu două cămăși de noapte din satin în mâini.

– Au fost ale mamei lui Victor. Sper că sunt bune, mâine vom merge să vă luați hainele de acasă și să...

Dar nu apucă să termine, căci soneria s-a auzit. Cel mai probabil era Andi. A mimat un noapte bună și a plecat.

– Mama lui Victor e moartă? a întrebat Andrada, spărgând zidul invizibil dintre noi.
– A, nu! am spus, trezindu-mă la realitate. Părinții lui Victor au divorțat când el avea vreo trei ani. Nu au răspândit vestea, căci motivul era un nașpa rău: Miruna, mama lui Victor, îl înșelase pe Ivan...de două ori. După divorț s-a mutat în Spania, ca damă de companie.

A dat din cap, nepărând prea afectată, dar uitându-se ciudat la cămașa pe care o purta. Am scăpat și eu de hainele arse și m-am așezat lângă prietena mea. Am mai vorbit câteva minute, poate ore, dar nu despre incidentul care mă adusese acolo. Oricum nu aș fi fost în stare să îmi amintesc de asta fără să plâng.

***
Dimineața a venit repede. Razele soarelui au trecut prin perdeaua albă, dar nu ele au fost cele care m-au trezit, ci niște bătăi repetate în ușă. Încă nu știu cine e inculpatul, dar știu că aș fi în stare să îl strâng de gât. Nu aveam alte haine, așa că am coborât în cămașa albă.

Băieții râdeau zgomotos înfruptându-se din pâinea cu unt pe care o prepara Andrada. Victor a fost primul care mi-a dat atenție, neobosindu-se să termine mai întâi de mestecat:

– Frumoasa din pădurea adormită s-a hotărât să ni se alăture?

Vocea lui nu era acea voce puternică de la începutul vacanței, ci una a unui puști ce abia absolvise școala generală: tremurândă și nesigură. De asemenea, deși era mijlocul lui iunie, el purta mânecă lungă și pantaloni trei sferturi pentru a-și acoperi rănile, slăbiciunile.

– Taci naiba din gură și mânâncă!

I-am întors-o sperând că mă va lăsa în pace. Cu orice om normal ar fi funcționat, dar eu stăteam de vorbă cu Victor:

– După ce că tata a plecat din creierii dimineții ca să-i aducă prințesei hainele, iar fata asta, a arătat spre Andrada apoi mi-a aruncat o privire batjocoritoare, se chinuie să nu te lase să mori de foame, nu ești în stare să te trezești la timp, apoi tot tu te superi.
– Ești sigur că nu te-ai lovit și la cap? nu aveam de gând să nu-i răspund. Cine te crezi, băiete? Mă gândeam că....
– Nu mai gândi, m-a întrerupt el, îți face rău.

Exact în momentul în care am deschis gura pentru a-i da replica, Ivan a intrat în casă cu două pungi imense de Lidl.

– Astea sunt doar câteva dintre haine, fetelor, haideți să le luăm și pe celelalte! ne uitam ciudat la el. Astăzi! am tresărit și m-am ridicat robotic.

Am luat din mașină încă cinci pugi la fel de mari. Încă mă mir că mama a fost de acord cu asta, dar Ivan n-a vrut să-mi spună cum a convins-o.

– Apropo, Amara, ți-am luat asta! mi-a zis, întinzându-mi o punguță de cadouri.

Era un telefon! Nu am știut de la început ce model e, dar am intrat în setări și am văzut că era un telefon destul de bun...destul de scump.

– Ce? De ce? am întrebat, uitându-mă confuză în ochii săi căprui.
– Păi, va trebui să ținem legătura, iar telefonul tău sigur nu mai merge!
– Dar de unde l-ai luat?
– Să spunem că...l-am găsit!

După ultima sa replică, m-am uitat în jur, apoi am mimat un l-ai furat? dar mi-a povestit că primește d-astea gratis de la muncă.

– Copii! strigătul lui Ivan răsuna în toată casa. Copii! Mișcați-vă până jos astăzi! Am vești bune! îl ascultam sceptică, gândindu-mă că vrea să ne ducă la un restaurant de fițe sau la un moș care să ne umple căpățâna cu chestii despre Eva. De azi începem investigația la locul exploziei, poate așa găsim informați despre știți voi cine.

Am fost prima care a reacționat, ceilalți încă străduindu-se să proceseze informațiile.

– Și poliția nu o să ne zică nimic?
– Am o grămadă de pile acolo, a spus bărbatul, dacă vă zice cineva ceva, le spuneți de mine și vă garantez că vă lasă în pace!

Am urât oamenii care fac chestii cu șpagă și pile de când mă știu, dar nu îmi permiteam să îi mai las pe alții să sufere din cauza mea. M-am decis să mai pierd niște timp pe telefon, dar un mesaj de pe Facebook mi-a atras atenția:

Ke fake papusha?
Hahah!
Glumeam!
Asculta aici, ati face bine sa nu va bagati in treburile mele! Vi s-a urat cu binele? Rezolv eu!

Cine esti?

Nu conteaza! Ia aminte la ce.am spus!

Aveam o vagă bănuială...dar nu se poate să fi fost el! Trebuie sa mă concentrez pe ce e cu adevărat important! I-am dat block și am aruncat telefonul în pat.

________________–––——-———————_______________—————––
Hei! Încă un capitol! Sper din suflet că a fost pe placul vostru! Odată cu următorul capitol începe șirul răsturnărilor de situație! Sper să vă placa!:))) De asemenea, vă doresc un Crăciun luminat petrecut alături de cei dragi!^•^