Pasiuni Periculoase

capitolul 18

Adrian o ajutase pe Elisa la instalarea baracii  unde va stătea multă vreme de acum înainte. După ce terminase ,  Elisa se sprijini de mătura împrumutată
-Am lăsat-o cât de confortabilă am putut. Acum ne ducem să-l căutăm pe Peter. ?
-Într-un minut. Vino aici.
-Ce sa întâmplat. ?

Chiar dacă baraca era la depărtare, afară erau o duzină de bărbați care îi putea vedea. Adrian se apropie de Elisa. , o ia în brate și o sărută. Pentru moment ea se puse rigidă, punându-i mâna pe piept îndepărtându-l. Atunci se aude un sunet venit din garanta ei, și îl înconjoară de gât inapoind-ui sărutul.
Era mai mult decât aștepta el. Sărutul lui era pentru protecție. , demonstrând posesia lui, lăsând clar bărbaților care îi priveau.
Cu mare greu oprește sărutul, și o îndepărtează de el.

-Mai târziu terminăm cu asta. Se presupune că ești femeia mea.
-Cum vrei tu, colonele.

Plecară, lăsând în urma bărbații care îi priveau. Se duse exact la comandantul dragonilor britanici.
-Ce pot face pentru tine colonele. ?
-Caut un soldat pe nume Tauber.
-A plecat la infirmerie, să-și schimbe bandajele.
-Bandaje. ? -întreabă Elisa palidă
-O rană de sabie în umăr. A primit și o lovitură în cap, dar nu pare nimic grav.
-Mulțumesc lui Dumnezeu. Putem să-l așteptăm. ?
-Desigur. Trebuie. .
Se întrerupe fixând ochii în soldatul înalt și blond în uniforma verde ce venea tranversand campamentul.

-Aici este.
-Peter , Peter.
-Elisa. ? Ești tu. ?
-Da, eu.
Se aruncă în bratele fratelui  ,râzând și plângând în același timp.
-Ce faci aici. ?
-E o poveste lungă. Putem vorbi undeva mai retras. ?
-Desigur. ,urmati-ma.

Cu un brat în jurul Elisei, Peter îi duse într-un loc retras lângă un copac, departe de privitori.
-Sora ta se află aici din mai multe motive. Vă las singuri să puteți vorbi.
-Da, domnule.
-Pleci. ?
-Credeam că vrei să stai un pic singură cu Peter.
-Rămâi, te rog. Speram ca voi să vă cunoașteți mai bine.
-Bine, miar plăcea.

Satisfăcută, că totul era în ordine, Elisa îi povesti totul.
-Îmi amintesc foarte bine, de scrisoarea lui Karl. Dar nu înțeleg de ce ești băgată în toate astea. Să prinzi un spion, nu e pentru o femeie.
-Asta și eu iam zis. Dar cred că așa putem ajunge și la Becker.
-Becker. Da , îmi amintesc , că mama mia spus că el este unul dintre ei. El este aici. ?
-Corect.
-Nu-mi place asta, Elisa. Poți fi rănită, sau moartă. Știu că îmi ești superior, colonele, dar protestez, s-o folosești pe sora mea în asta.
Adrian nu era dispus să se certe. Înainte să vorbească Elisa se apară.
-Nu e vina lui. Eu lam provocat. Vreau doar săi îndeplininesc ultima dorință lui Karl.
-Karl, nu avea intenția ca tu să. ..
-Știu. Dar dacă am ajuns până aici, nu mă dau bătută.
-Te asigur că cu mine e pe mâini bune.
-Mulțumesc. , colonele.
-Se face târziu. Trebuie să plecăm.
- Bine. Peter, să nu spui nimănui.
-Da . Stai liniștită.

Soarele era deja pe cer când Adrian plecase de ceva timp, și Elisa făcu curățenie în baraca lor.
Descoperise deja că fiecare grup de soldați erau cu cate un sector departe de femeile care călătorise cu ei , care aveau o zonă centrală pentru gătit, și un loc pentru spălat hainele. Acolo se îndrepta și ea cu un lighean mare de rufe murdare . Văzuse o tânără mai mică ca ea cu vreo doi ani, ce spăla rufe în timp cei doi copii se jucau lângă ea. . Avea ochii negrii mari și pielea de culoare  măsline,  mijlocul strâmt și sâni generoși. Părul ei era negru și strălucitor, arătând irezistibila.

-Bună -saluta fata cu un zâmbet cald,și  cu o voce răgușita. Elisa se gândea că poate era țigancă. -Sunt Nina, aceștia sunt frații mei. Nu team mai văzut înainte.
-Mă numesc Elisa. Mă bucur să te cunoasc. Sunt prietena. .. colonelului. Am venit aseară.
-Ah, da. Am auzit de colonel și de turc. Mă gândesc că nu mai trebuie să te preocupi, că te va deranja vreunul.
-Colonelul este foarte protector. Și tu. ? Soțul tău este unul dintre soldați. ?
Nina neagă din cap.
-Tatăl mei era prieten cu generalul Klamer. Lau omorât.
-Îmi pare rău. Și mama ta. ?
-A murit acum multi ani. Avem pe cineva în Viena care se va ocupa de noi.
-Eu și colonelul, vom călători cu soldații.
-Atunci mergem împreună. Mă duc după copii. Dacă nui păzesc se baga în probleme.
-Poate ne vedem mai târziu.
-Te voi cauta. -răspunde Nina.
Elisa o privi îndepărtându-se, Mulțumită că găsise o femeie de anii ei. Nina dispăruse și ea începu să spele. Când terminase, întinse rufele și se întoarce la baracă.
În drum se opri și-l văzu pe Adrian cum iese din baraca generalului. În spatele lui era alt bărbat, având uniformă de maior, și Elisa era sigură că acel bărbat nu era altul decât Becker.
Avea oportunitatea pe care o așteptase, ocazia perfectă să-l cunoască. Cu ligheanul în mâna se făcu cal scapă și da peste el.
-Îmi pare rău. , nu vam văzut venind.
-E vina mea. Trebuia să merg cu atenție.
-Cred că amândoi suntem de vină , maior. ..
-Becker. Sunt ajutorul generalului Klamer. Hai să te ajut cu astea.
-Mulțumesc.
Merge lângă el, miscandusi soldurile, obligându-l s-o privească. Simți ceva ciudat la el, un zâmbet distant ,  o privire impersonala cei dăduse când se despărți .
Elisa se întreba dacă și Adrian văzuse asta , și ieși să-l caute.
-Sunt aici.
-Lam cunoscut pe Becker. Neam întâlnit când mam întors de la spălat. Bine, am ajutat un pic destinul. Cum ți sa părut. ?
-Nu sunt sigur. Mi-l imaginam diferit. Dar are ceva ciudat.
-Da , și eu am văzut.
-În seara asta sta aici. Dacă soarta nu ne abandonează, poate avem noroc să vorbești cu el.

Era evident că nu era fericit de asta. Avea sprâncenele încruntate, și-l peria pe Minotaur cu energie.
-Ridicăm, mâine baraca ,  de dimineață , să plecăm la Viena.
-Plecăm mâine. ?
-Ducele trebuie să-și pregătească armata pentru următorul salt.
-Atunci nu avem timp de pierdut. În seara asta voi vorbi cu Becker.
Adrian nu răspunse. Rămase periindusi calul. Elisa putea jura că ochii lui o privi tot drumul.