Pasiuni Periculoase

capitolul 21

Dimineața următoare Elisa mergea cu mușchii țipând de durere cu fiecare pas care-l făcea. Lângă ea, Nina ținea haturile  cu frații ei pe cal.
Adrian frânează calul lângă ea ridicând un nor de praf.
-Dă-mi mâna. Vreau să-ți arat ceva.
-Unde mergem. ?
-Așteaptă și ai  să vezi.

Intrând în adâncul pădurii, Elisa auzi sunetul apei curgând pe pietrele mari și zâmbi.
-Nu pot să cred.
-Credeam că domnia voastră ar vrea să facă o baie.
-Nimic nu miar face mai mare plăcere.
Elisa privi mica cascadă spumoasă.
-E încântător, Adrian. Este perfect.
-Nu avem mult timp. Nu vreau să rămânem în spate.
-Atunci să ne grăbim.
Adrian începe să râdă. , fiind contagiat de entuziasmul ei. Se dezbrăca și intră cu ea în apă, amândoi goi.
-E gheață -țipă Elisa - Și delicioasă.
-Tu ești delicioasă. - spuse acoperandui sânii cu mâinile. Le mângâie apoi o sărută rapid. Se îndepărtează de ea zâmbind.
-Nu e corect. Ne sarutam. Credeam că facem dragoste.
-Mai întâi baie , îngerule.
Elisa scoate un sunet de jignirea lui, și face un salt ca Adrian să cadă în apă. El iese scuipând, și  râzând.
-Tiam spus înger. ? Vream să zic demon. Unul frumos și micuț.
Făcuseră dragoste acolo pe stânci. După se întinsera să se usuce.
-Adrian. ..ai fost vreodată îndrăgostit. ?
-Am crezut că am fost odată. Atunci eram un prost.
-Ce sa întâmplat. ?
-O chema Miriam. Aveam douăzeci de ani și ea nouăsprezece . Credeam că va fi soția perfeca.
-De ce nu te-ai căsătorit cu ea?
-Vroiam s-o fac. Iam cerut-o și a acceptat. Organizasem nunta în toamnă. Eram emoționat, vream să fie perfect pentru ea. Eram în fața altarului ,  încă îmi mai amintesc cum mă strângeau pantofii. În fața a cinci sute de persoane, o așteptam cu sufletul la gură. Dar Miriam nu apăruse.
-Ce sa întâmplat. ?
-A fugit. Nu a fost greu să descopăr ce sa întâmplat. Fratele meu și el era dispărut. Ziua următoare am aflat că fugise la Gretna Green.
-Oh , Adrian.

Cum putea săi facă așa ceva o femeie. Cum la putut abandona ca părinții lui. Mai multă durere, mai multă suferință.

-Miriam îl iubea pe fratele tău. ?
-El era moștenitorul tatălui meu. Era mai bun ca mine. Sa insurat cu ea pentru că eu o iubeam. La sfârșit, fratele meu a pierdut tot în doi ani. După a murit.
-Ea nu tea meritat.
-E timpul să ne întoarcem.

Adrian terminase de îmbrăcat, în timp ce Elisa se încălța. Atenția ei fu atrasă de ceva strălucitor de la distanta. Încerca să afle ce era. O lungă arma apăru în privirea ei și clipea, nui venea să creadă.
O cuprinse teroarea, pușca era îndreptată spre inima lui Adrian.
-Adrian. ..
Nu avuse timp de gândit. Se aruncă spre el, cu brațele deschise să-l protejeze. Elisa aude împușcătura în același timp când Adrian văzuse arma. , dar era prea târziu. O durere oarbă îi explodează în cap, și Elisa țipă căzând pe el. El o împinge jos acoperandui corpul cu al lui. Cerul albastru cei acoperea era ultimul lucru care îl mai văzuse Elisa,înainte să intre în întuneric.
Adrian rămase fără aer. Elisa era sub el , nemișcata pe iarbă, și mâinile colonelului tremurau cu o violență că îi era frica s-o atingă.
-Elisa. ..înger. .
Se îndepărtează de ea și vede cum sângele  îi curgea  din cap și părul blond ondulat acum devenise rosu.
-Elisa, iubire, mă auzi. ?
Ea nu răspunse. Cu mâinile tremurând scoate o batistă punându-i o la rană. Îi ia pulsul și vede că inima bate regulat. Închide ochii și luptă cu frica pentru Elisa. Se face face bine, își spuse. Trebuia să fie așa. Se asigură să vadă dacă drumul era sigur. O sărută pe frunte.
-Odihnește-te, mă întorc într-un minut.
Își riscase viața salvandul. Cu o ultimă privire la ea înaintează spre locul de unde sa tras. Cum banuise atacatorul plecase. Ia urmele unde își lăsase calul și se grăbi să se întoarcă unde o lăsase.
Când îngenunchează lângă ea , o aude gemand.
-Adrian. ?
-Sunt aici.
-Mă doare capul. Mi se pare că sangerez.
-Cineva tea împușcat. Sau a încercat pe mine să mă omoare. Tu mai aparat. Trebuie să mergem la doctor.
-Cel cu arma este aici. ?
-Lasul a fugit.
-Lai putut vedea. ?
-Nu , dar voi descoperi. Ia-mă de gât, te duc pe cal.
Ea afirmă, fără forță și bratele ei slabe îl cuprinde de gât.

La baraca improvizată, Elisa se trezește tresarind. Capul îi pulsa cu forță. Elisa se gândi la cele întâmplate și la figura lui Adrian. Era distant față de ea după incident. Se obliga să nu se gândească la asta. Dar în inima ei ghearele fricii puse stăpânire. Nu vreea să-l piardă.

Adrian intră în baraca generalului Klamer
-Mai chemat. ?
Generalul afirmă .
-Azi au ajuns vesti. Vesti rele. Francezii au atacat trupa lui Hiller. Au fost distruși.
-Pot face ceva. ?
-Cred că o cunoști pe Nina și pe frații ei.
-Da , îi cunosc.
-Vreau sai duci la Viena. Acolo e cel mai sigur pentru ei. Sper să pleci mâine.
-Da , domnule.
-Asta e tot colonele.

Adrian iese din baraca. Se îndreaptă înspre a lui unde era Elisa. , deja, îmbrăcată.
-Cum te simți. ?
-Sunt mai bine. Ai vesti. ?
-Nimic bun. Îl avem pe Napoleon aproape de noi, și se va îndrepta spre Viena.
-Carlos îl va opri. Va face tot posibilul să apere capitala.
-Exact. Asta înseamnă că este cel mai sigur loc pentru tine, Elisa.
-Ce?
-Generalul Klamer mia ordonat s-o duc pe Nina la Viena. Te duc cu ei.
-Dar este o nebunie. Nu pot pleca acum. Trebuie să-l găsim pe Halcon.
-Am făcut tot posibilul.
-Și ce-mi spui de împușcătura. ? Becker trebuie să fie în spatele ăsteia.
-Sper să fie așa. Între timp, vreau să fi într-un loc sigur.
-Și tu. ? Rămâi cu mine la Viena. ?
-Sunt soldat. Mă duc unde ma trimit.
-Când plecăm. ?
-Mâine. Poți să stai azi cu fratele tău.
Elisa se limitase a afirma. , dar tensiunea ei făcuse ca  pe fața ei să se vadă un zâmbet . Adrian se întreba la ce se gândea.
-