Regina Mordorului

Capitolul 24

De 5 luni stau in camera asta nenorocita! Nu mai pot, am nevoie de spatiu! Si tradatoarea de Dilurba a pus un scut ca sa nu ies de aici. Plang dupa liberate de luni de zile, dar nimeni nu pare sa ma bage in seama. Simt cum iar imi curg lacrimi pe obrajii palizi de la atatea nopti planse si nedormite.
- Unde este Thandruil cand am nevoie de el?soptesc pentru mine.
Ma uit la aripi. Se destrama zi dupa zi. Pe podea sunt gramezi de pene murdare. In curand o sa se destrame de tot. Dilurba mi-a luat libertatea, mi-a luat copiii de langa mine, mi l-a luat pe cel pe care il iubesc de atata timp. Mi-a luat totul.
- Blestemata sa fi, Dilurba Fireblood! Sper ca primi tai copii sa moara!
Ma rezem de dulapul subred, care este singura mobila pe langa pat. Nu am exersat de mult puterile. Ridic mana si din ea iese o flacara, dar se stinge imediat. Sunt prea slabita.
- Imi pare rau, mama. Te-am dezamagit. Nu merit sa ma numesc Marylon Alana Fireblood, zic dandu-mi coroana ruginita jos.
Incep sa plang pentru a nu stiu cata oara. Dintr-o data simt o mana calda atigandu-mi obrazul. Ma uit la elfa din fata mea, care imi poarta ochii.
- Mama?zic eu.
- Da, margareta mea. Eu sunt.
O iau in brate, fericita.
- Dar tu erai moarta!
- Bunicul tau m-a ajutat sa revin la forma mea naturala. Daca ai stii cat am lucrat ca sa pot sa te ajut. Dar trebuie sa vii cu mine.
- Dar cum, mama? Dilurba...
- Am reusit sa distrug scutul.
De afara se aud pasii furiosi care se apropie camera.
- Repede, Marylon. Trebuie sa zburam.
Imi iau zborul fix cand Dilurba intra in camera. Trebuie sa fie foarte fustrata, fiindca nu are aripile destul de puternice si nu ne poate urma.
Dupa un zbor de o saptamana ajungem pe o insula. In fata noastra se intalta portile Vardei.
- Esti pregatita, fata mea?zice in timp ce inaintam spre castelul din mijlocul insulei.
- Pregatita pentru ce?zic in timp ce mama ma indeamna sa merg pe un teren de antrenament, asemanator cu cel pe care il vaeam eu.
Ma opresc cand la nici 10 metri vad un baiat de 16-17 ani, inalt, cu par balai si ochi albastru inchis. Nu imi vine sa cred.
- Ancalagon!zic socata, simtind cum o lacrima de fericire mi se prelinge pe obraz.
Se intoarce catre noi si isi ia zborul, ajungand in doar cateva secunde in fata noastra.
- Bunico, cine e femeia asta?intreaba el.
- Nu ma recunoaste?zic intorcandu-ma.
- Nu, Mary. Singura data cand te-a vazut a fost inainte sa fie rapit de varul tau.
Imi indrept privirea catre fiul meu.
- Ancalagon, nu ma recunosti?
-Nu cred ca am avut placerea,spuse el si sis intinse mana politicos, ca si cum ar vorbi cu un strain.
-Marylon,am spus si i-am intins mana, facand salutul formal al Pamantului de Mijloc.
-Ma bucur sa te cunosc. Ancalagon Viserys, la dispozitia dumneavoastra. Dar totusi, cine sunteti?
-Sa spunem doar ca sunt o persoana ce trebuie sa fie aici cu mult timp in urma. Spune-mi, cine
ti-a fost persoana care ti-a fost alaturi atata timp?
-Bunica mea si bineinteles, sotia mea, spuse el in timp ce imi arata drumul spre palat.
-Cine?
-Sotia mea. Mereu a fost alaturi de mine si intotdeauna m-a ridicat cand am cazut.
-De cand esti casatorit?
-De cateva luni. Insa, sunt impreuna cu Katryna de trei ani, spuse el politicos si ma pofti sa ma asez pe scaun.
Am ascultat ca o nebuna povestile fiului meu in loc sa fiu alaturi de el cand acestea chiar s-au intamplat. Am plans la fiecare intrebare povestita, perle mici scapand din ochii mei si facandu-ma sa ma intreb daca nu cumva Dumnezeu stia ce avea sa ii fac Meleksimei si m-a facut sa savarsesc o pedeapsa pentru toata viata. Nu voi stii niciodata ce a simtit cand s-a indragostit prima oara, sau cum a fost cand a spus primul cuvant, sau cand a facut primii lui pasi. Nu voi fi purtat nicio discutie cu el ca de maa la fiu si nici nu il voi strans in brate atunci cand avea nevoie. Era frustrant sa stiu ca au trecut 18 ani pe langa mine, 18 ani in care fiul meu probabil s-a intrebat daca are o mama sau un tata. Mi-am cunoscut nora, am aflat ca aveam sa fiu bunica in ceva timp iar asta m-a facut foarte fericita. Probabil avea sa nasca o fata din cate prezic, insa las acest lucru in voia Domnului si numai a lui.
Am plecat tarziu in acea noapte, insa am plecat fericita. L-am imbratisat strans pe fiul meu,
pentru prima oara in aceata perioada simtind adevartul sentiment matern cum ma cuprinde. Il iubeam pe fiul meu mai mult decat ma iubeam pe mine, iar asta probabil ma facea sa fiu o mama cat de cat acceptabila.
-Stii, Marylon, as fi inteles daca mi-ai fi spus ca vrei sa iti vezi fiul, spuse Dilurba si ma lua spre surprindere, intorcandu-mi capul instictiv.
-Probabil ca nu. M-ai tinut acolo 5 luni de zile fara sa vorbesc cu nimeni. Inca putin si incepeam sa aud voci. Tu cum ai zburat pana aici?
-Aripile incep sa imi creasca pe zi ce trece. Tata imi spune ca devin din ce in ce mai puternica.
-Esti puternica, Dilurba. Esti puternica pe interior si pe exterior. Esti frumoasa si inteleapta, esti tot ceea ce trebuie sa fi pentru o regina. Insa, sa stii, ca in unele situatii trebuie sa stii sa incalci legea.
-Normal ca stiu cand. Insa Marylon, eu sunt doar umana. Sunt un om si sangerez atunci cand cad. Ma prabusesc si ma zgudui de zeci de sute de ori, insa ma ridic. Simt atat de mult lipsa ei, Mary...
-Nu spun ca pot sa ii iau locul. Insa pot sa incerc sa fiu acea mama pe care nu ai avut-o...
-Poti sa iesi din camera,spuse Dilurba si isi sterse lacrima, parca suferind de bipolaritate.
Poti sa iti vezi copii. Insa, Marylon, nu imi forta mana.
S-a aruncat in bratele mele si a ramas acolo, pentru cateva minute bune. Iar eu m-am bucurat ca puteam sa fiu mama pentru cinci copii deodata.

Fratilor, o sa se termine cartea im curand! Nu pot sa cred cat de departe am ajuns! Va multumim!