The Battle with Heart

Cap.25

-De ce conduci cu viteza asta?

-De ce nu?

-Ryan,ametesc!Mai încet,te rog.

Satenul isi muta privirea de la drum spre mine si îmi zambeste pervers.Îmi dau seama încă de pe acum ca o sa-mi dea o replica usturătoare.

-Acum câteva ore nu îmi spuneai asta,prințesă.

Începe sa rada imediat dupa ce îmi face cu ochiul,iar eu îmi dau ochii peste cap,având grija sa nu ma vadă.Sincer,nu am idee de ce este atât de fixat pe acest gest.Obisnuiam sa-l fac destul de des inainte sa-l cunosc pe el,pentru ca nimeni nu-mi interzicea asta cu atata ardoare.Dar nu e ca si cum i-as adresa vreo injurie,sau ceva asemănător.E felul meu de a ma abține de la a face sau spune ceva ce nu m-ar ajuta.Pur si simplu.

-Te-am vazut.

-Îmi cer scuze..

La asta chiar nu ma asteptam.Parca era atent la condus.Ce dracu?!

-Nu merge asa.

-Dar cum merge?

-Trebuie sa faci ceva.Asta daca vrei sa te iert.Daca nu,n-ai decat sa suporti consecințele.

-Nu,Ryan.Te rog,nu ma pune din nou sa fac...ceva greu..

-Ce alegi?

-Ryan,te rog.

-Te-am intrebat ceva.

Doamne!!Mi-e frica de ce o sa ma mai pună dementul asta sa fac.Si acum?Off,Vanessa!Ai permis sa te dezvirgineze un nebun.

-Ce trebuie sa fac?

Mă priveste putin si adopta o postura ganditoare.E clar!Am dat de dracu'!

Si sunt si mai sigura de asta când satenul trage brusc pe dreapta.Mi-e frică..

Ma uit speriată la el si devin si mai îngrijorată când pe fata lui se poate citi cu ușurință seriozitatea.Ce se intampla?Daca scap si de data asta,promit ca o sa fac tot posibilul ca,pe viitor,sa renunț la acest tic buclucas.

-Fa-mi o descriere a persoanelor care te-au lovit atunci.

Îmi măresc ochii imediat ce aud aceste cuvinte si incerc sa-mi dau seama daca nu cumva glumeste sau nu.Cum sa ma întrebe asa ceva?!Nici nu vreau sa-mi amintesc!

Înghit in sec si il privesc serioasa pe Ryan.Sunt sigura ca am devenit foarte palidă,subiectul nu îmi este deloc pe plac.Ceea ce ma îngrijorează si mai tare e faptul ca pare sa-fi dat seama ca am refuzat intenționat sa-i descriu pe cei trei.

Le-am spus alor mei ca nu le-am putut vedea fețele,pentru ca purtau cagule.Adevarul este ca am vazut tot.Nimeni nu era acoperit in asa fel încât sa nu pot vedea.I-am vazut atat de bine pe toți trei,încât daca i-as zări pana si de la o depărtare mare,tot i-as recunoaste.

Toata lumea m-a crezut.Pana si Edward.Probabil s-au gandit ca am fost intr-o stare gravă încă din primele minute când m-au abordat.Nu a fost asa.M-au luat usor.Mai întâi o palmă,apoi doua,trei.Au urmat pumnii si tăieturile cu cuțitul.Tentativa de viol a fost întreruptă,slava Domnului.Asta a fost singura parte buna a lucrurilor.Unul dintre ei,cel blond,mai exact,i-a oprit pe ceilalți din a ma dezbraca.

"-Sefu' a spus clar ca nu avem voie sa facem asta.Terminati!"

"-Nu o sa stie sefu'.Doar n-o sa-i spui tu."

"-O sa stie.Cat de sigur esti ca nu ne monitorizează chiar acum?"

Acestea au fost cuvintele care m-au salvat de la cosmarul vieții mele.M-am bucurat ca am fost bătută in halul ala si ca nu am sfarsit prin a fi violată.N-as fi putut trai.Din asta mi-am mai revenit,dar daca si-ar fi batut joc de mine la propriu,n-as mai fi facut-o.N-as fi rezistat.