O relație cu Vlad Munteanu #1

"Putem sa vorbim?"

     Am alergat spre casă, din cand in cand ma uitam in spate ca sa vad daca vine dupa mine. Dar nu, cred ca s-a dus la scoala sau nu stiu...si sa fiu sinceră, nici nu-mi pasă.
     Cand am ajuns in fața scării, am deschis usa blocului si am intrat. M-am asezat pe scări si am inceput sa plâng, mi-am aruncat ghiozdanul pe scări. Eram foarte nervoasă si dezamăgită in acelasi timp.
      M-am ridicat si mi-am sters lacrimilie. Nici măcar nu stiam de ce plâng. Plângeam de nervi? Plângeam ca am fost dezamăgită? Plângeam ca m-a mințit? Plângeam ca mi-am pierdut cam singurul prieten pe care l-am avut de cand m-am mutat aici? Plângeam...Dar nici eu nu stiam de ce.
       M-am dus acasa. Nici măcar n-am mâncat. Nici nu m-am schimbat. M-am dus direct in camera mea si m-am asezat in pat. Nimeni nu era acasa, mama trebuia sa vina de la serviciu pe la 15:00 iar tata vedea pe la 22:00.
       Am stat acolo câteva ore, m-am gandit la tot ce s-a intamplat cu Vlad. Am uitat sa-i zic despre pozele de pe Instagram făcute de cele 2 fete din parc.
        Era abia miercuri. Mai erau 2 săptămâni de scoala pana la vacanța de vară. Voiam sa se termine mai repede. Nu puteam sa dau ochii cu Vlad, cel putin, nu momentan.
         Mi-am luat laptop-ul de pe birou si l-am deschis. Am intrat pe canalului lui Vlad de Youtube. Am apăsat butonul rosu pe care scria "Abonează-te". Voiam sa vad daca posteaza si cand posteaza.
      Eram trista ca ne-am certat asa. Dar pana la urmă era vina lui, eu doar am aflat adevarul.
      S-a facut ora 15:00, mama a venit de la serviciu. Intra in camera mea ca sa facă curat cand ma vede in pat si ma întreabă:
- Jessica, ce faci aici? N-ai scoala azi?
- Ba da, mama.
- Pai si ce faci acasa? ma intreaba agitată
- N-am avut chef sa merg, ok? Poți te rog sa ma lasi in pace?
    Am încercat sa-i spun cand de politicos pot sa ma lase in pace, n-am vrut s-o fac sa se simtă prost sau ceva de genul. Doar voiam sa fiu lăsată in pace, sa nu vorbesc cu nimeni, cel putin nu in ziua aia.
- Bine, daca vrei sa vorbim..sunt in bucătărie. Stii ca poți sa vii la mine oricand, cu orice problema ai avea, nu? imi zice mama îngrijorandu-se pentru mine
- Da mama, mersi. ii raspun sec
      Nu eram pregatita sa-i spun ce sa intamplat,probabil nici nu ar fi inteles, nu m-ar fi inteles pe mine, adică i s-ar parea un motiv banal pentru care ne-am certat. Ea stia ca suntem prieteni buni. Nu voiam sa-i spun ca ne-am certat si ca nu mai eram prieteni.
      Nu-mi plăcea sa fim certați... M-am gandit sa-i dau un mesaj pe Instagram. Mi-am luat telefonul di  ghiozdan si i-am cautat profilul. Il aveam la "Căutate recen". Am dat click pe profilul lui si apoi pe "Trimite mesaj". Nu eram sigura daca sa fac chestia asta sau nu. Imi ziceam ca daca ii pasa putin demine imi dădea el mesaj sau ma suna...dar nu s-a intamplat asta.
      Pana la urmă am decis sa-i dau mesaj. Adica ce se putea intampla? Sa ne certam? Oricum suntem certați.
     I-am scris "Putem sa vorbim?" si am apăsat pe "Trimite" nu-mi venea sa cred ca i-an dat mesaj, o parte din mine deja regreta.
     Orele treceau iar Vlad nu-mi răspundea. Nici măcar seen nu-mi dădea. Acum chiar regretam ca i-am scris. Dar ce putea sa se întâmple? In cel mai rău caz imi răspundea cu "Nu", in cel mai bun caz, nu-l vede.
      Tata s-a întors acasa de la serviciu, mama m-a chemat la masă si m-a întrebat daca ma simt mai bine. I-am zis ca sunt ok si m-am dus in bucătărie la masă. N-am mâncat nimic toata ziua. Trebuia sa mănânc, dar sinceră sa fiu, nu prea aveam poftă de mancare.
      Gândul meu era la Vlad. "Oare ce face? / Mi-a vazut mesajul si n-a vrut sa-mi răspundă? / Oare se simte si el la fel ca mine? / Oare ii pasa?"
      Am terminat de mâncat si m-am dus in cameră. Am deschis din nou laptop-ul sa vad daca mi-a raspuns sau cel putin daca mi-a dat seen.
     Am dat pe conversația cu el si.....