O relație cu Vlad Munteanu #1

Simt ceva pentru Vlad?!

   Am stat putin pe gânduri sa ma gândesc daca ar mai trebuii sa-i scriu ceva sau nu. Pana la urma m-am decis sa nu. Nu merita atenția mea, deci de ca sa-i mai scriu?!
   Am inchis telefonul si am continuat sa mănânc si am încercat sa nu ma mai gândesc la Vlad.
   Am terminat de mâncat si ma duc in camera mea. Ma întind pe pat si ma gândesc.
   "De ce imi pasa asa mult daca vorbeste sau nu cu mine?! Pana la urma nu e ultimul băiat pe care o sa-l întâlnesc. De ce ma deranjează asa mult cand il vad cu alte fete?! De ce gândul meu e doar la el?! Chiar nu înțeleg... Adica, e clar ca el nu se gandeste deloc la mine, deci, de ce imi pasa asa mult? Poate ca a fost prima persoana cu care am vorbit de cand m-am mutat in Constanța...poate ca suntem colegi si asta ne-a apropiat si mai mult, sau poate..."
    N-am mai continuat propoziția si m-am ridicat brusc din pat si mi-am zis:
  "Nu nu nu! Nu se poate! Nu mi s-a mai intamplat asta înainte...Nu vreau sa mi se întâmple cu Vlad! Suntem doar prieteni, nimic mai mult! "
   M-am speriat foarte tare de gândul asta, asa ca m-am dus la baie si mi-am dat cu apă pe față. M-am sters la ochi si m-am uitat in oglindă zicându-mi:
"Nu m-am mai simtit niciodata asa! Nu am mai simtit niciodata asa ceva pentru cineva!"
   Poate ca pare un fleac, dar eu nu am mai pățit asta pana acum.
  Nu voiam sa accept chestia asta, nu voiam sa o spun cu voce tare.
   Am încercat sa ma calmez. M-am dus in bucătărie si mi-am luat o cutie mare de înghețată si m-am dus in camera.
   M-am uitat la televizor si am lenevit cam toata ziua. Incercam sa-mi duc gândul departe de intrebarile pe care mi le puneam singură.
   Era ora 21:00 si mama vine acasa de la serviciu.
-Bună, Jessica! Ce faci? Ai mâncat? ma intreaba ea venind in camera mea
-Buna, mama! Da, am mâncat. ii zic eu putin mai retrasă
-Ce s-a intamplat? Am vazut ca nu esti in "apele tale" de cateva zile. Daca vrei sa vorbim...
-Mamă! Cum iti dai seama ca iti place de o persoana? o întreb timidă
   Eram putin rușinoasă..Nu mai vorbisem cu mama despre subiectul asta pana acum
-...pai, nu stiu, simti. Cand vezi persoana aia simti acei fluturi in stomac, te inrosesti la față, chestii d'astea. imi spune mama asezandu-se pe pat
-Aaa... ii zic eu lăsând capul in jos
-De ce? Ti-a atras un băiat atentia?
-Nu mie! Unei prietene... Si nu stie cum sa-i spună băiatului ca îl place. Tu cum i-ai spune? o întreb eu
   Nu puteam sa-i zic ca am inceput sa simt ceva pentru Vlad...nu acum. Asa ca am inventat o minciuna.
-Nu stiu... I-as spune direct! Important e doar sa-i spui. Nu are cum sa ghicească in stele ca il placi, deci tu trebuie sa faci primul pas. imi spune mama
-Pai...si daca el nu simte la fel? ii zic cu ochii putin in lacrimi
-Atunci nu el e alesul. Sau poate s-a intamplat la putin timp dupa ce s-au cunoscut... Oricum, Jessica, nu toți cei care se iubesc sunt împreună. imi spune mama