ABISUL
Există peste sapte miliarde de oameni în lumea asta,dar el este singurul care mă poate readuce la viață când mă simt aproape moartă.Bătăile inimii și respirația lui mă fac să simt că trăiesc,că zâmbesc.Îl iubesc.Nu știu de ce,dar uneori mă simt ciudat pentru că am ajuns să îl iubesc atât de mult.Nu am mai iubit pe nimeni,niciodată în felul acesta,dar el este diferit,el nu este ca ceilalți.Are propriile calități care mă atrag la el.Chiar am descoperit ce înseamnă iubirea adevărată,am descoperit cum e să iubești pe cineva,iar acea persoană să nu te iubească.Și doare.Ai impresia că nimeni nu te poate înțelege,ai nevoie doar de el,pentru că prezanța lui iți face bine.
Simt că el este medicamentul pe care trebuie să îl iau mereu,pentru a rămâne în viață.Defapt,e un drog.Am devenit dependentă de el,ceea ce mă face să mă gândesc că acesta este un lucru absurd. Când el e prin preajmă,inima mea bate atât de tare încât nu îmi pot auzi propriile gânduri,mi-aș dori să opresc timpul în loc,dar îmi este imposibil. Știu că nu sunt singura care trece prin toate lucrurile acestea,dragostea nu ocolește pe nimeni.Toată lumea este hipnotizată de poțiunea iubirii,care te poartă într-o altă lume,undeva unde nu scapi dacă nu treci printr-un abis negru,plin de gănduri,amintiri,sentimente,vise și dorințe interzise,iar ceea ce este interzis,tentează pe oricine.
Timpul se scurge rapid,
Iar noi,pământenii,
Îl dorim sigilat într-o pungă cu vid,
Unde ar sta-n loc decenii.
Amintirile se vor pierde,
Vor pluti undeva,
Prin Calea Lactee,
Nimeni și nimic nu va scăpa.
Ceva negru pe cer absoarbe tot,
E imensă,o gaură întunecată,
Oamenii fug,se-ascund pe unde pot,
Iar abisul nimic nu scapă.
E panică,teamă,dorință de viață,
Nu putem da timpu-napoi,
El merge în față,
Nu-l pot opri nici eu,nici voi.
Suntem captivi într-un univers paralel,
Într-o lume cu susul în jos,
În galaxia unde timpu-i rebel,
Ținutul fără de viață,sau de frumos...?
Uneori stau și mă gândesc dacă el mă iubește...oare se gândește și el la mine?...oare îi e dor de mine cum îmi e dor mie de el?...nu știu..nu voi știi niciodată.Nu am curaj să îl întreb sau să îi spun ce simt,pentru că...îmi e teamă de răspunsul pe care mi-l poate da...
