PROMISIUNE
Au trecut deja nouă luni de când îl iubesc pe D...Încă de-atunci,din luna iunie a anului trecut până acum,în februarie,tot țin ascunse în mine sentimentele pe care le simt pentru el.Mi-e foarte greu să-mi păstrez propriul secret...
Uneori,îmi aduc aminte de toate momentele petrecute cu el..momente pe care nu lei voi uita niciodată.Sunt zile în care mă simt confuză,și nu reușesc să îmi dau seama dacă...simte aceleași lucruri ca și mine.Poate le simte și el,dar..dacă le simte pentru altcineva?...Și nu sunt eu aceea...?Asta rămâne de văzut.Până la momentul adevărului,îmi voi păstra propriul secret în continuare.
Chiar acum,sunt pe scaun,în bucutărie și scriu.Pe masă,un bol de struguri albi dulci și suculenți îmi aduc aminte de visul în care D. mi-a promis că dacă mi se va întâmpla ceva rău,el îmi va fi alături.Îmi spunea că dacă voi fi răpită,să fac tot posibilui să îl anunț pe el,pe nimeni altcineva.Când îl auzeam spunând asta...credeam că glumește,credeam că doar vrea să mă facă să mă simt în siguranță,să mă simt protejată.Dar,așa și e.Cu el,chiar așa mă simt.Am impresia că el este un scut contra pericolelor.
În mintea-mi încărcată,
În a mea gândire ciudată,
Zace o promisiune moartă.
De vise se ciocnește,
De dorințe se lovește,
Cu tine se-ntâlnește.
Te privește-n ochi pătrunzător,
Îți dă foc cu-n arzător,
Arde în mine,și-o să mor...
E fierbinte,mă topesc,
Ești rece,mă trezesc,
E fals faptul că te iubesc.
Sticluța mea cu praful iubirii e aproape goală.Cum s-a terminat așa repede?!Mda,în toți acești ani mi-am irosit iubirea pe persoanele nepotrivite.Oare ce se va întâmpla când sticluța mea cu praful magic al iubirii va fi complet goală?Oare voi mai putea iubi vreodată?Oare voi mai știi ce este iubirea?...Sau iubirea va dispărea odată pentru totdeauna din viața mea?...
Sunt multe gânduri,ipoteze și întrebări care zboară prin mintea mea.Se ciocnesc una de alta,una mai tare decât cealaltă,făcându-mă să sufăr și mai mult în interior.Aleargă prin mintea mea una după cealaltă,se agață de amintiri,și uneori parcă prind viață.Parcă încearcă să evadeze din mine,dar totuși am senzația că e ceva...sau cineva care le controlează.E ca o forță malefică care îmi manipulează toate gândurile,visele și sentimentele,această forță absorbându-mi puterile...până la epuizare.Și nu știu ce mă face să cred că,această "forță malefică" e iubirea.Am început să cred că iubirea este malefică.La prima vedere,a te îndrăgosti pare drăguț.Mulți oameni cred că iubirea este cel mai sincer și puternic sentiment pe care îl poate simți o persoană.Da,într-adevăr;când iubești,iubești sincer,cu toate puterile,dar tot nu scapi fără suferință,toată lumea a fost,este și va fi torturată în umbră de acest sentiment pe care multe persoane cred că îl cunosc,dar defapt este singurul sentiment nedefinit,neterminat.Deci,se poate numi "necunoscut''.
