VIAȚA...
Bip-bip-bip,bip-bip-bip-suna alarma deșteptătoare.Am deschis ochii încet,am privit spre geam.Firavele raze ale soarelui încercau să se strecoare în camera mea.Am oprit alrma și am tras jaluzelele.M-am uitat pe geam și am inspirat adânc,apoi un zâmbet larg și-a făcut apariția pe chipul meu.Am făcut patul,m-am îmbrăcat,am luat pisica în brațe și am coborât în bucătărie,unde mama mă aștepta.Tata plecase de dimineață la servici.Am lăsat pisica jos,fără ca mama să mă observe.
-Bună dimineața,mamă! Am spus eu vioaie.
-Hei,scumpo,a răspuns ea cu zâmbetul pe buze,în timp ce aranja masa.Exact în acel moment,pisica s-a strecurat pe sub masă,ajungând direct la picioarele mamei.
-Ce?...ce-i cu pisica,Maria?De unde a apărut? Mă întreabă ea,luând-o în brațe.
-Păi,mamă...aseară a apărut din senin la geamul meu.Și m-am gândit că o putem păstra...Mama a examinat câteva secunde pisica,și într-un final s-a hotărât.
-Bine,o păstrăm.Un zâmbet sincer a apărut pe chipul meu,și în acel moment i-am oferit mamei o îmbrățișare călduroasă,în semn de mulțumire.Dar,i-ai pus vreun nume? Mă întrebă ea,suspinând.
-Umm...gata! Știu! Am strigat eu încrezătoare,plină de entuziasm.Îi voi spune Kit.
-Cum vrei,spuse mama.
După ce am mâncat,m-am dus în camera mea și am făcut puțină curățenie.Am șters praful,am șters geamurile,oglinzile.Mai pe scurt,am făcut o curățenie generală. După acest "mini război al curățeniei" am citit câteva capitole dintr-o carte,a unui autor anonim care prezintă moartea într-un mod mai bun,în paralel cu viața.M-a captivat atât de mult,încât mi-am creat o proprie viziune.
Meteoriți de gheață,
Spulberă zăpada,
Mereu în viață,
Dărâmă grămada.
Stele de oțel,
Cuvinte de foc,
Fac măcel
Dragostea din stoc.
Felinare în zare,
Chipuri luminate,
Toate într-o mare,
De chinuri acumulate.
Iubire paradisiacă,
Visul spulberat,
Sunt deja adunate,
Într-un loc întunecat.
Viață sau moarte,
Nu poți alege,
Destinele sunt luate,
Regretul pândește.
Teorii,definiții,
Oamenii de știință,
Descoperă cumpliții,
Pași către credință.
Soare sau ploaie,
Pământul e negru,
Toate se-nmoaie,
Abisul e mândru.
Stelele și luna,
Săruturile tandre,
Formează cununa,
Dragostei marcante.
Căldura și frigul,
Focul și apa,
Creează delirul,
Derutează viața.
Omul,necuvântătoarele,
Sunt ființe aproape moarte,
Extratereștrii cutreieră trotuarele,
Oamenii,stau pe Marte.
În tot acest timp...de când am început să țin la D.,am realizat încetul cu încetul ce înseamnă viața cu adevărat,și ce ar putea însemna moartea...viața este iubire,moartea este ură.
