ȘI...
Off...Era șapte și cinci minute.Luni dimineața.Un nou început,alt liceu,alți colegi,alti profesori.O nouă viață.
Mi-am făcut rutina de dimineață,puțin leneșă și somnoroasă,apoi am coborât în bucătărie.Din nou,părinții mei plecaseră mai devreme la lucru.Am luat micul dejun,pe Kit am lăsat-o pe afară,apoi am plecat către liceu.Era defapt...prima zi de liceu,după o vacanță prelungită din cauza vremii.
Când am ajuns în curtea liceului l-am zărit pe D.,pe-o bancă,singur.M-am dus la el,zâmbind,și m-am așezat în dreapta lui.
-Hei,D.,am zis eu vioaie.
-Hei...spune el cu jumătate de gură.
-Ce e?D.,s-a întâmplat ceva? L-am întrebat eu,încercând să îl privesc în ochi.
-Mda...spune el,cu capul aplecat.
-Păi,îmi spui și mie?...poate te pot ajuta,îi spun eu luându-l de mână.
-Nu,nu mă poți ajuta,spune el lipsit de speranță.E deja stabilit,nu se mai poate schimba nimic...
-D.,sună destul de serios.Despre ce e vorba?
-Ai mei vor să ne întoarcem înapoi în România,spune el,dându-mi drumul la mână.
-Cum?!Dar școala abia a început,azi e prima zi,spun eu uimită.
-Știu,dar...nu pot face nimic.Asta au hotărât ai mei,spune D.,ridicându-se în picioare.Chiar în acel moment se sună de intrare.Toți elevii se îndreptau către clase.Ar trebui să mergem la oră,vom întârzia,spune el punându-și ghiozdanul pe umăr.Nu mai spun nimic,și mă ridic și eu. D. o luase înainte fără a mă mai aștepta.
Nu mai era nimeni pe holurile liceului.Chiar când să întru în clasă,m-am ciocnit de un băiat.În acel moment,niște schițe i-au cazut pe jos.Ne-am aplecat să le strângem,iar mâinile ni s-au atins.Ne-am privit în ochi,iar eu mi-am retras mâna.
-Umm...ne cunoaștem cumva? Îl întreb eu,ridicându-mă.
-Cum?Aaa..nu.Nu cred.Nu,nu ne cunoaștem.Eu sunt Alexander,spune el întinzând mâna către mine,afișând un zâmbet șarmant.
-Eu sunt Maria,spun eu prinzându-l de mână.
-Uite,acum ne cunoaștem.Oficial,spune Alexander râzând.
-Da,așa e.Umm,tu ai desenat toate astea? L-am întrebat eu uitându-mă la unul din desene.
-Mda..în timpul liber,în pauzele de la antrenamente...
-Ce...ce antrenamente?Îl întreb eu,curioasă.
-Fotbal,răspune el sec,schițând un zâmbet.
-Aaa...super.Umm,Alexander,ar cam trebui să intru la oră,spun eu uitându-mă la ceas.
-Da,da,așa e.Și eu.Poate ne mai vedem pe-aici,spune el făcându-mi cu ochiul.
-Da,sigur.Sigur o să ne mai vedem.
-Ok,bine.Pa,Maria.
-Pa,Alexander.
-Încă ceva.Spune-mi Alex.
-Bine,Alex.
Și îmi pari cunoscut,
Și ochii tăi îmi spun ceva,
Și zâmbetul tău,
Și adânca ta privire
Sunt indicii pentru mine.
Și îmi pare că mă minți,
Că îmi ascunzi ceva,
Un secret imens,
Îl păstrezi în inimă,
Dar îmi șoptești cuvințe cu subînțeles,
Doamne,cred că și eu te iubesc...
Nu am putut fi atentă deloc la ore astăzi.Toată ziua m-am gândit doar la băiatul acela,Alexander.Cred că începe să îmi placă de el...Off,doamne,nu din nou!Ochii aceia căprui cu care mă privea pe sub ochelarii lui,și chiar îi stă bine cu ochelari,pare mai interesant.Probabil așa și e.Avea un aer misterios,chiar îmi părea cunoscut,dar nici acum nu îmi dau seama de unde să-l iau.Sunt confuză.Ce se va întâmpla cu D.?Deja,când mă gândesc la D.,inima îmi bate normal,nu mai bate ca înatinte,în ritm alert și nebun.E invers.Acum,când mă gândesc la Alexander se întâmplă asta...
