OARE...?
Ceața era din ce în ce mai densă,iar D. și cu mine încă ne plimbam prin parc.Era atât de înspăimântător...ceața aceea ne învăluia cu totul,parcă eram blocați în interiorul unei bule de ceață.Dar atâta timp cât eram cu el,îmi era bine.M-aș fi plimbat cu el la nesfârșit.Mă simt bine întotdeauna în prezența lui...mi-aș fi dorit ca seara aceea în care l-am revăzut,să nu se termine niciodată.Era un moment în care aș fi vrut să opresc timpul în loc...
În parcul din necunoscut,
Pe tine te-am revăzut,
Te-am privit și am știut,
C-o vom lua de la-nceput...
Prin ceața înspăimântătoare
Am mers cu tine,gânditoare...
Dar...
Mă gândesc acum eu,oare,
Tu ești o stea căzătoare,
Sau ești soarele-auriu,
Ce arde-n cadavru-mi viu?
Oare ești sângele otrăvit,
Ce curge acum grăbit;
Prin venele-mi de argint?
Oare tu ești vocea care,
O aud 'nainte de culcare?
Oare tu ești eu acum,
Când sunt singură pe drum?...
Când m-am întors acasă,am luat cina cu ai mei,și apoi am făcut o baie fierbinte cu spumă.Am decis să nu le spun părinților că l-am întâlnit pe D.,nu este o idee bună.Mă vor lua la întrebări dacă le-aș spune,așa că e mai bine să afle singuri.
În camera mea,pe pat,un teanc uriaș de haine aștepta să fie așezat în dulap.Eram puțin obosită,dar,trebuia să îmi pun hainele în șifonier,împachetate,altfel mă trezeam acasă la mătușa Dana. În timp ce împătuream cu grijă hainele,am primit un mesaj.Am deschis laptop-ul.Mesajul era de la D."Vrei să ne vedem mâine seară,în parc,în același loc?"
Am zâmbit fără să îmi dau seama.Cu rapiditate,am tastat un răspuns.Sigur că răspunsul era afirmativ.Nu îl pot refuza.
Deja sunt nerăbdătoare să-l privesc din nou în ochii aceia căprui și bleguți,care pur și simplu,mă fac să mă simt hipnotizează.Oare...chiar mă hipnotizează? Oare chiar visul meu începe să se îndeplinească? Oare...visez? Ohh...nu pot să cred!...asta este realitatea.Cum mi-am dat seama?...nu știu nici eu mai exact,dar am o presimțire că nu visez.
După scurta conversație cu D.,m-am așezat lângă geam și am închis ochii.Pentru câteva clipe am ațipit. Când am deschis ochii,cerul era negru,picături de apă cădeau din cer,se izbeau de pământ și formau mici lacuri din loc în loc,iar camera mea era mai întunecoasă.Vântul începea să bată din ce în ce mai tare,crengile copacilor se clătinau,iar frunzele de culori pale și închise erau doborâte de picăturile care erau din ce în ce mai mari și mai grele.
