RISCUL
A trecut o săptămână de când D. s-a întors în România.Nu am mai vorbit cu el de atunci.
-Maria! Am auzit-o pe mama strigând din bucătărie.Haide,îmbracă-te.E deja târziu,o să întârzii la școală!
-Imediat! Am strigat punându-mi ghiozdanul pe umăr.Am coborât în bucătărie,mi-am luat un măr și am plecat către școală.
Când am ajuns în clasă,m-am așezat în bancă,singură,iar imediat după mine,a intrat și profesorul.Aveam matematică.Două ore lungi și plictisitoare de mate.Mda...
Domnul Frank a început să predea câteva teoreme,apoi ne-a pus să lucrăm câteva exerciții.
Chiar când să încep primul exercițiu,telefonul meu începu să bâzâie.L-am luat repede din bancă fără să mă observe domnul Frank,și l-am deschis.
Era un mesaj de la Alex."Ola!Ce faci?" Am ridicat privirea către domn' profesor.Nu era atent la mine.Am tastat rapid un mesaj."Ola,amigo!Bine,am matematică,tu?" Instantaneu mi-a apărut un zâmbet prostesc pe față,și am pus telefonul înapoi în bancă.
Chiar și atunci când nu mă aștept,
Îmi dai mesaje sau mă suni,
Dar nu-ți răspund,
Căci nu vreau să risc,
Nu îmi doresc,să-ți spun "bună",
Căci urmează un "la reverdere",
Și știu că-i doar o zicală,
Dar,sincer,
Fără tine,
Viața mea este amară...
Și recunosc,c-am încercat să te uit,
Dar noaptea,apari în mintea mea,
Mă bântui,iar eu nu pot dormi,
Și renunț la tot,
Să mă asigur;
Că încă suntem vii,
În iubirea noastră moartă.
Toată ora am vorbit prin mesaje cu Alex.Bine...și în pauze...poate și puțin în ora de chimie...dar,a fost drăguț.Știți vorba aia,"conversațiile stupide au sens când sunt cu cineva special".Chiar dacă învățăm în același liceu,suntem în clase diferite.Iar el e cu un an mai mare decât mine.Și în majoritatea timpului e ocupat...cu antrenamentele.
