Maritata cu forta . (+18) [IN CURS DE EDITARE]

Capitolul 1

"Sunt scările de urcat, urmează un hol, un panou care indica : „Biroul primarului".
Mă numesc Meryem , am 20de ani, sunt născută în Franţa, dar marocană prin tradiţie. Această tradiţie este astăzi încă atotputernică, căci alături de mine e tatăl meu.
El nu este nici un credincios fanatic, nici un om rău. Este un om respectabil şi respectat. Îşi bate fiica atunci când ea nu îl ascultă; el m-a crescut aşa, dresata în spiritul ascultării şi al supunerii. Aşadar, m-a bătut ca să mă mărit
cu bărbatul care urcă scările în faţa mea.
Mă mărit în faţa administraţiei franceze cu un bărbat pe care nu îl cunosc. Prin urmare, nu este vorba de o căsătorie, ci de o formalitate îndeplinită cu forţa. Aş putea să mă salvez coborând pe scară, în loc să urc, strigând
după ajutor. Dacă aş face aşa ceva, viaţa mea nu mi-ar mai aparţine.
O fată educată în această tradiţie nu poate şi nu ştie să trăiască în afara familiei şi a protecţiei tatălui, al cărui rol este să îi dea fetei un alt protector: soţul ales de el.
Presupun că am drepturi , dar ele nu îmi servesc la nimic . Cui să mă adresez ? Unei asistente sociale? Este vorba de o chestiune
particulară, aşa că ea nu ar avea nimic de spus în aceasta privinţa. Poliţiei? Mi s-ar răspunde că sunt majoră şi că nu am decât să refuz.
În principiu, în democraţie, căsătoria cu
forţa nu există. Dar dacă aş spune „nu" în faţa domnului primar, pentru toată comunitatea din cartier aş fi definitiv condamnată, considerată „o fiică nedemnă" şi aş fi alungata dacă aş refuza să îndeplinesc ultima formalitate în Franţa. Nu aş putea niciodată să mă întorc în Maroc fără probleme, „soţul" meu ar avea dreptul să mă caute şi apoi sa mă repudieze. Or, repudierea unei fete este, în ochii unui tată tradiţionalist, cea mai cruntă dintre umilinţe.
Visasem la o căsătorie din dragoste, doream să-l întâlnesc pe cel pe care toate fetele îl aşteaptă. Aş fi avut o frumoasă rochie albă, un buchet de flori, ca în poveştile romantice , aş fi surâs sus, în capul scărilor, toate prietenele mele ar fi venit să mă îmbrăţişeze şi să mă felicite. Mi-aş fi părăsit familia pentru un mic apartament doar „al nostru", aş fi plâns de emoţie, i-aş fi îmbrăţişat pe tatăl meu, pe mama mea şi pe toţi fraţii mei, ca să alerg către fericirea şi către libertatea la care am sperat întotdeauna. Formalităţile nu au durat decât zece minute. Necunoscutul are acum ceea ce şi-a dorit, şi nu era neapărat necesar sa fiu eu, Meryem. Oricare altă maghrebiană născută în Franţa ar fi putut fi aleasă în locul meu, cu condiţia să fie virgină şi de familie bună.
Tatăl meu nici măcar nu m-a „vândut" acestui bărbat, cum se întâmplă uneori. El pur şi simplu crede în tradiţia căsătoriilor aranjate între familii, este sincer în încăpăţânarea lui de a mă face să ascult, de a intra în rândul lumii; el nu ar suporta ca fiica lui să trăiască altfel. Capul îmi este gol. Nu sunt aici, ziua asta nu exista, eu am şters-o dinainte din gândurile mele. Cu capul ascuns în nisip, precum struţii, sperând în nu ştiu ce intervenţie a destinului pentru a mă salva – sfârşitul lumii, un cutremur, cineva care să se ridice şi să spună: „Legea franceză nu autorizează căsătoriile cu de-a sila" .Toate rudele erau adunate în jurul biroului .
Primarul nu și-a pus întrebări , a mai văzut de astea , căsătorii de astea făcute in fugă .
Am zis "da" cu o voce care nu era a mea , am semnat o hârtie pe care nici nu o vedeam , atât de încețoșați de lacrimi erau ochii mei - sub privirea autoritara a tatălui meu . La cea mai mica greseala m-ar fi copleșit sub lovituri și m-ar fi expediat în țara sau m-ar fi aruncat in strada . Ar fi trebuit să fug într-un azil, lăsată pradă unei libertăţi cu care nu fusesem niciodată învăţată şi de care îmi este foarte
teamă. Integrarea trece prin libertatea de a spune „nu". Tradiţia este tocmai imposibilitatea de a spune „nu". Eu nu
am fost niciodată liberă să înfrâng această lege nescrisă si nici nu voi fi vreodata capila si inputernicita in a face asta .
Necunoscut din fata mea , este chiar soțul meu .. Tatal meu a considerat ca este o tipologie de bărbat care s-ar implica foarte mult in formarea mea . Ar controbuii foarte mult in educația mea , studiile mele .
Mă uit in ochii lui pătrunzători , parca cerșind mila .. cum de te lasă suflet omule sa faci asta? Puteai alege orice alta femeie , dar nu se cuvine . L-am considerat un pericol încă din prima zi in care l-am cunoscut , acei ochii negri încă ascund mistere , a pus stăpânire pe viața și libertatea mea voluntar .
Măcar el ar fi putut lupta cu legea marocana , cu conceptia pe care aceasta lume rupta de realitate o are . După oficializarea cununiei , semnarea certificatul de casatorie , urma sa ne întoarcem in țara pe care nu o voi părăsi prea curand . Totul a fost oficializat însă atât părinții mei , cât și părinții bărbatului necunoscut au considerat ca trebuie sa respectam traditiile de nunta ale religiei noastre , astfel era o altfel de trădare din partea noastra."