Lacrimile îi pătau pielea
Ca un pahar cu vin vărsat pe o masă,
Prelingându-se încet pe lemnul rece și închis.
Ținea în suflet tristețea zilei de august .
Vara în inima ei era pustie și goală...
Totul ardea. Prea mult.
Soarele plângea și el cu raze de sânge
Pe pânza unui cer mult prea albastru.
Inocența miroase a ea.
Mă întreabă de anotimpul preferat..
-Vara.
-De ce?
-Îmi amintește de tine.
-Ce vrei să spui?
-Durere scufundată în jovialitate și căldură.
-Și ce poate să-ți placă la asta? Iubești durerea?
- Da. Te.
