Sunt aici.În întuneric.
Stau într-o cușcă de carne și oase
Și aud un râu ce trece peste mine,
Sânge.
Și venele-s..
Fragile,ascunse sub piele.
Atât de murdar e totul,
Și în efemeritatea asta din care sunt făcut,
În moartea asta adâncită-n mine..
Aud viață.
O inimă bătând,pompează sânge
Într-un ritm haotic.
Eu sunt haosul ce se agață de micile bătăi.
Sunt sufletul care trăiește prin speranțe.
Ce se întâmplă când toate dispar?
Când inima își retrage bătăile..
Voi fi cadavrul rece uitat într-un colț?
Sau flori albe vei pune pe mine în speranța că voi renaște?
Dar daca nu o să o mai fac?
Dacă sfârșitul e alb și vânăt și fără inimă,
Vei plânge? Îți va păsa vreodată?
Îți pasă măcar acum,sau arunci și tu cu pământ?
Peste mine..cadavrul cu suflet.
