Un poet înfășurat în lanțuri,
De durere și fericire,căci astea mă conduc
Mă strigă,
Viața toată să o scriu..tot ce văd
Tot ce aud,
Și simt,cu toate celulele și stelele din mine.
Și tu cumva dezlegi
Lanțurile.Lași în mine să se zbată
Fericirea și tristețea și alte
Dileme.
Ca și când filozofiile ce-mi măcinau mintea
Nu erau de ajuns.
Acum am descoperit:
Nimic nu e de ajuns fără tine.
Absolut nimic.
