Buzele ei aveau gust de fantezie
De vin rosu, de basm,
De copilărie.
Ascundea râsete în priviri
Și tristeți pe sub gene;
Lacrimile ei însă
Se transformau in stele.
Fericirea mea era prezența ei
Mâinile ce mă atingeau în întuneric..
Acum că a dispărut,
Sunt al nimănui.
Acum că a plecat,
Nu mai am ce mâini să ating..
Ochii ei, încă, tot universul mi-l cuprind.
Dar sunt condamnat,
Să mor.
Nefericit.
Sentiment de toamnă,
Vara în mine a murit.
Ea...
Aș primi-o înapoi,
Dacă ar veni;
Însă eu nu am stele
Eu nu am universul
În priviri.
Sunt infern, iubito,
Dar tu, viață, m-ai rănit.
