Ochii, mi-s mânjiți de
Praful negru al trecutului
Care nu a trecut, și de umbre.
Umbrele sunt deranjate uneori de câte-o lumină,
Răzvrătită, ce iese din sufletul izgonit și exilat,
Într-o sensibilitate amară, de mizeria din afară.
Încă nu a pătruns nimeni înăuntru.
Nimeni. Cred..
Sufletul însă trimite artificii pe cerul negru din ochii mei,
Semne că, dacă tu ai reușit să ajungi în el,
Le amplifici.
În concluzie, ești lumină, și strălucești în mine,
Așa puternic, că umbrele deranjate,
Pier.
