Am pânză de păianjen pe ochi.
Nu mai văd,
Și uite cum se preling lacrimi și mă curăță.
Îmi eliberz trupul frânt de oboseală și respir aer rece.
Îmi închid cutia toracică și îmi pun la loc inima
Și coastele le întăresc să o țină captivă,
E mai sălbatică ea..
Mi se aruncă în războaie pe care nu le câștigă dar iubește asta.
Iubește complexitatea.
Dar sufletul mi-a obosit de ea,
Sau de tine..e obosit dar tot așteaptă,
Nu știu încă ce.
Nu știu.
Știu doar că am timp să mă odihnesc,
Să îmi șterg trupul de sânge,să stau pe iarbă,
În rouă.
Îmi amestec lacrimile cu ea,ne înțelegem,
Îmi revin.
Am doar nevoie de timp,cu mine să știu despre tine.
