Provoacă-mă

Capitolul 1

  "O nouă viaţă, un nou început.."      mi-am  zis eu şi am înaintat pe uşile noului  liceu.

În urmă cu 2 zile...

-Domnişoară, trezeşte-te imediat, ai văzut cât e ora? mă ridic confuză şi privesc telefonul care-mi arată 10:30.

-E vre-o problemă dacă dorm până la 11? îmi privesc tatăl care dă  negativ din cap.
-Coboară, avem de discutat. Imediat închise uşa şi coborâse la etaj.

  Mă ridic din pat şi plec la duş.
Apa caldă îmi face bine, mă simt calmă şi mă ajută să gândesc limpede.
Nu mai stau mult, pentru că sunt sigură că tata deja e roşu de furie.

Mă întorc în cameră, îmi strâng părul într-un coc lejer, îmi iau un maiou negru, o pereche de blugi mulaţi şi cobor.

Tata îmi aruncă o privire serioasă şi îmi spune pe un ton autoritar:
-Domnişoară, când  am zis să cobori repede, mă referem în maxim 5 minute, nu în 30.
-Tată, treci la subiect, îi spun sec.
-Deci, continuă el puţin îngândurat, mergi la un liceu nou.
-Pooooftim? aproape ţipam de şocul provocat.
-Nu te agita, o să-ţi placă, merge şi Emma cu tine, eu cu tatăl ei v-am închiriat deja un apartament în apropierea liceului şi..
-Nu, nu, nu ! Nu plec nicăieri, nici nu-l las să termine fraza.
-Sofia, asta nu se discută, pregăteşte-te, mâine de dimineață vine Dumitru, tatăl Emmei şi vă duce cu maşina.
-Tu te auzi măcar, cum să plec aşa ? Nu că m-ar ţine ceva, dar totuşi ce a făcut să iei aşa decizii.?
-Eşti fată mare, ai încredere şi încearcă.., se uită tata drăgăstos la mine.
-Dar..
-Nici un dar, îşi preschimbă faţa într-una serioasă, dute şi pregătește-te, documentele tale sunt transferate deja la noul liceu, începi de luni.

Mă întorc spre scări fără să mai comentez, dar m-am răzgândit şi în ultimul moment spun cu o voce joasă, fără să întorc capul:
-Te-ai schimbat.. după ce a murit mama, vocea mea tremură.
Cu asta termin şi fug în camera mea, unde trebuie să o sun urgent pe Emma.

I-au telefonul să formez numărul, dar nu reușesc pentru că Emma m-a sunat prima.
-Sofia, ai aflat de..
-Da, de liceu.., o întrerup.
-Şi.?, îmi aştepta reacţia.
-Nimic, oricum nu am de ales, mă bucur măcar că mergem împreună.
-O să fie bine, o să vezi, încearcă să mă aline ea..
-O să vedem deja, totuşi nu înţeleg de ce acum, de ce au hotărât aşa?, întreb nedumerită.
-O să aflăm, ai grijă, ne vedem mâine dimineață.
-Bine, închid şi arunc telefonul undeva pe pat.

În decurs de 2 ore mi-am făcut bagajul şi priveam pe geam, afară ploua cu găleata.

"Dă-ţi o şansă, oricum aici nu ai pe nimeni, ce te opreşte, încearcă .."    vocea mea intreioară mă impunea să încerc, poate asta o să şi fac.

Întradevăr n-am pe nimeni aici, înafară de tata, care evident vrea să scape şi el de mine. Deşi am 18 ani, n-am avut nici iubit, nici prieteni, dar asta se va schimba în noul liceu...sper.

- O să fiu cineva, o să mă schimb în toate privinţele, m-am auzit spunând deodată.

Mi-am propus să încep cu schimbarea ţinutei, de aceea am aruncat bagajul într-un dulap şi m-am pornit la cumpărături. Mi-am luat umbrela, căci afară încă ploua şi mi-am apelat prietena. Dar când m-a oprit pe mine puţină apă?!

Emma a fost încântată de propunerea mea, deşi era  ora 16:00, mă grăbeam, trebuia să reuşesc să-mi procur tot.

Am ieşit pe lângă tata ca un fulger, i-am spus  din fugă:
-Eu plec la cumpărături. Când vin? Nu ştiu, ies afară fără măcar să-l privesc, încă nu-mi vine a crede că a luat decizii fără să mă întrebe.