Provoacă-mă

Capitolul 24

Sofia povestește..

-Matei, ce ne facem? Zic disperată când văd toată clădirea în flăcări.
Emma era în braţele lui Alex şi plângea în hohote.

-Domnişoara Stone, asta este tot ce am putut salva, îmi spune pompierul şi-mi întinde o cutie.

Câteva caiete şi documente, care erau ascunse bine de tot, câteva poze și alte lucruri care nu-mi erau deloc de folos în așa momente.

Mă ating cu spatele de peretele rece și mă las în jos, până simt pământul  sub mine. Câteva lacrimi îşi fac apariţia și las cutie jos, eu doar privind în gol.

-Sofia, e doar....e doar vina mea. Te rog, iartă-mă.
Matei se apropie de mine și încearcă să mă ia în brațe, dar eu nu reacţionez  nicidecum.

-Sofia... vocea lui devine ca un ecou...
SOFIA....So.. şi atât, nu mai aud nimic.

În faţa mea se derulau doar imagini cu flăcările care mi-au distrus tot. Toate lucrurile. Toate amintirile de acolo. Unde o să locuiesc acum? Undeee?

-Sofia, revinoţi. Mă scutură ușor și mă trage la pieptul lui.  Totul va fi bine, îți promit. Acum, hai să mergem, ne aşteaptă Alex și Emma.
-Unde mergem? Reușesc să spun.
-O să vezi doar să mergeam, da? Îmi zice ușor și mă ajută să mă ridic.

Încă purtam tocurile și rochia, cu care am fost la restaurant. Și-mi era foarte incomod să merg, mai ales că nu mai aveam puteri din cauza plânsului.

-Sofia, ţine...  Emma îmi întinde telefonul și răspund imediat.
-Da..
-Sofia, Doamne fata mea, ești bine?
-Da, tată, sunt.. doar că apartamentul e..
-Nu mă interesează ce are el, da? Tu ești în regulă?
-Nu am nimic.
-Mergeţi să luaţi o cameră la hotel, mâine dis-de-dimineață vin și achit toate cheltuielile.
-Bine, tată...
-Și te rog, să nu plângi, nu contează nimic atâta timp cât ești bine.

Închid telefonul fără să-i mai dau vre-un răspuns.  Matei mă ia de mână și mă urcă în mașină.
Încet, încet, pleoapele-mi devin grele și adorm în braţele lui.
Mirosul său specific mi-a invadat nările și simt că sunt în siguranță.

*********************************

Deshid ochii și dau de un chip dulce care dormea alături.
Îl privesc câteva minute-n şir şi schiţez un zâmbet, însă mă încrunt imediat când îmi amintesc ce s-a întâmplat.
Restaurant. Fac. Incendiu. Casa.

Mă ridic imediat și Matei se trezește brusc.
-Ce s-a întâmplat? Tresare..
-Emma...unde e Emma..?
-E bine, doarme în camera lui Alex.
-Casa.., rostesc foarte încet.
-Îmi pare rău.

Mă ia de mână și apleacă capul.
-Să nu-ți fie, nu ai nimic tu.. Christian, nu trebuia să am încredere în el.

Nu spune nimic, asta doar confirmând cuvintele mele.
-Ce fac acum? Privesc îngrijorată.
-Acum faci un duș, apoi vii la bucătărie, a doua cameră din stânga, și o să aflii.
-Ce vrei să zici prin " o să aflii"?
-Că o să-ţi zic acolo.
Mă lasă în pat și pleacă undeva prin camere, eu ridicându-mă și pornindu-mă spre baie.

Nu întrebați de unde știu unde se află baia, e pură intuiţie.

Fac un duș cald și mă îmbrac cu blugii de ieri și cu o cămașă  albă de a lui Matei, care, ciudat, dar îmi stătea foarte bine.
Fac în tocmai cum mi-a zis el și ajung în bucătărie, unde toți trei luau micul dejun.

-Bună dimineața, ești bine? Îmi sare Emma într-o îmbrățișare strânsă.
-Bună și ție Emma. Eu sunt bine, tu cum..?
-Mai bine.

-Vaai, îți stă bine de tot în cămașă mea, chicoteşte Matei intuziasmat și-mi şopteşte la ureche "Defapt mai bine fără" apoi mă sărută apăsat pe buze.

Îi răspund la sărut, însă Alex ne întrerupe.
-Gata, gata, vă ajunge. Ați dormit o noapte împreună, n-ați avut timp de astea?

O observ pe Emma cum îl lovește peste  umăr și-l face să tacă.

-Deci, ce facem?Întreb.
-M-a sunat azi tata, a zis că a vorbit și cu al tău și că în 3 zile o să ne ia un apartament nou, însă aceste 3 zile nu știu...mergem la un hotel, nu? Întreabă nesigură.

-Bine, acum ascultați ce întradevăr o să faceţi, întrerupe Matei.
Mergem și vă cumpărăm ceva haine să aveți de schimb și rămâneți aici, cu noi, mai ales că ne simțim vinovaţi.

-Nu o să stau cu voi, doar pentru că vă simțiți vinoveţi, mă revolt.
-Bine, reformulez. Vreau să stai cu mine, pentru că te vreau aici. Lânga mine. Ţi-e clar?
-Nu, nu o să rămânem. Cel puțin nu eu.

Concretizez, căci ochii Emmei sclipeau deja de entuziasm.
-Perfect, sunt nevoit să te şi răpesc, pentru încăpăţinarea ta.
Oftează și mă privește serios, eu însă încep a râde.
-Nu zău?
-Chiar ai impresia că o să te las să stai la un hotel, când aici îți ofer o casă primitoare cu mine alături?
-Pentru 3 zile doar.
-Pentru totdeauna..

Se apropie repede de mine și mă ia în brațe. Mă pune pe umăr și fuge spre camera lui. În spate aud câteva chicoteli și-mi dau seama imediat ce are el în gând.
Ajunși, mă pune pe pat și mă  leagă cu  nu știu ce material de el.

-Ce crezi că faci? Mă panichez.
-Doar nu crezi că o să te violez, nu? Te las aici, până îți dai seama că vrei să stai  cu mine.

Se întoarce și dă să iasă pe ușa, iar eu cedez.
-Stai...rămân.
-Nici nu vreau să aud...stai ce? Mă privește fericit.
-Rămân. Îmi dau ochii peste cap și zâmbesc.
-Vaaaaaai, mă sărută și mă cuprinde, însă nu-i răspund, căci încă stăteam legată.

-Nu vrei să mă dezlegi.?
-Știi...acum faza cu viol-ul nu mi se pare atât de rea, își mușcă buza de jos.
-Ce? Fac ochii mari.
-Glumeam micuţo, mă atinge ușor cu degetul pe nas și mă dezleagă.
Mă trage în brațele lui și simt cum mii de fluturași se joacă sub pielea mea.

-Ce se întâmplă? Aleargă Emma și Alex în cameră.
-Tsss, nu vorbiți, i-am pus ceva în ceai și rămâne cu noi, aici.
-Ce-ai făcut  mă'?

Emma se pornește spre el și după privire observ că o să-i scoată ochii dacă nu o opresc.

-Luaţi-o de pe mine....nebună.!!!!!!

Prea târziu.

-Emma, sunt bine, a glumit doar.
-Ești căzută rău! Ţipă Matei, dar ea zâmbește.
-Ai noroc că nu are nimic, altfel chiar o păţeai rău.

Emma se apropie și mă ia în brațe, iar eu îi zâmbesc dulce.
-Știi cât de mult te iubesc, da?
-Știi că aș face totul pentru tine, da?

Afişăm câteva semne de a noastre și începem a râde.

-Știți cât de mult vă iubim, da? Se apropie și băieții de noi, apoi formăm o îmbrățișare mare.
-Bine gata, ajunge, mă aud spunând când aerul nu mai ajungea la mine.
-Ce facem azi?
-Trebuie să vorbim cu taţii noştrii, după o să vedem dacă sunt de acord...
-.....și mergem să facem cunoștință, accentuează Matei.
-Și noi, pentru că nu am mai reușit, spune Alex, vinovat.

-Nu cred că e momentul potrivit.
-Dar când o să fie Sofi? Ce o să-i zici.." Tată, stau în casă cu un bărbat, care practic nu-l cunosc?"

Îmi imită vocea, deși nu-i prea reușea, iar eu încep a râde.
Stătea serios și mă privea urât.
-Bine, îmi reglez vocea. Mâine mergem