Provoacă-mă

Capitolul 11

"-Ce...ce trebuie să fac? mă bâlbâi eu.
- Sărută-mă"

Îl privesc oarecum şocată. Mă așteptăm la orice de la el, dar nu.. să-l sărut.

-Cum adică să te sărut? ridic o sprânceană  şi-l privesc.
-Exact cum ai făcut atunci, doar..e aceeaşi provocare, rosteşte cu sarcasm.
-Dar nu din partea ta,  accentuez eu.

Nu mai reușesc să mă mai opun cu replici, pentru că îl observ  cum vine lângă mine.
Se apropie și-mi ridică bărbia cu două degete, privindu-mă atent în ochi.

-Să te ajut eu atunci..

Cee ? Ce are ăsta în vedere ? Aaaaa, deci asta ?
Matei se apropie mai mult și-mi  apucă buzele într-un sărut luuuuung şi duuulce.

Nu mă opun, îi permit să mă sărute cum işi doreşte el.

După ceva timp se desprinde, îmi lasă bărbia în jos și se așează la locul lui.

-Daaa.., m-am convins a două oară,
chiar săruţi binee, mă gandesc ce mai faci tu bine, îmi zâmbește el pervers.

Îmi dau ochii peste cap și continui.
-Deci, am rămas să îndeplinesc încă  două ?
-S-o crezi tu.
-Adică? fac ochii mari.
-Eu te-am sărutat, nu tu..
-Păi n-ai concrezitat, încerc eu să-mi iau apărarea.
-Ooo...păi chiar am concretizat, încă foarte clar, râde el.
-Uff, în fine, cedez.

Observ cum se tot uita la ceas.
-Te grăbești undeva ? Eşti agitat şi ..
-Sincer vorbind chiar am de rezolvat nişte chestii, de aia te-am luat de la ore. Nu vreau să te superi sau ceva, dar ar trebui să plec.
-E în regulă înțeleg, zâmbesc inocent.
-Ne vedem mâine la cursuri și după cursuri și până la cursuri, oricând, zice el blând.

Se apropie iarăși, mă cuprinde și dispare undeva prin mulțime.
Cine e ăsta și ce a făcut cu Matei? E prea drăguț.

Gândurile îmi sunt întrerupte de un mesaj
"Pe unde naiba umbli ? Emma" 
"Sunt la o cafenea"
"Ești cu Matei?"
"Nu, a plecat acum"
"Atunci mişcă-te acasă, acum"
"Ce s-a întîmplat?"
"Vreau să vii acasă și atât, ACUM"

Ce s-ar fi  întîmplat oare?..
Îmi i-au geanta și mă pornesc spre casă. Nu observam nimic, doar mergeam cât mai repede.
Ajung în fața ușii și o deschid cât mai repede.

-Insfârşit! exclamă Emma când mă observă. Ce e cu tine ?
-Eu ...eu am venit cât de repede am putut, gâfui şi încerc să-mi normalizez respiraţia. Ce naiba  s-a întâmplat, ţip eu, când  o văd relaxată pe pat.
-Nimic, mă plictiseam singură.
-Emma, tu ești nebună?  Am reușit să fug ca o bolnavă pe drumuri, iar tu... tu te plictiseai?! întreb furioasă
-Gata, gata, mă duc să fac câte un ceai și aştept toate amănuntele posibile de azi.
-Te-aş face praf acum, aici.
-Ce te oprește?
-O să mă razbun altfel, zâmbesc și fug spre pat, începând să o gâdil  cât de tare puteam.

-Gata, ajunge, te roooooog, mă imploară ea, iar eu îi dau pace.
-Să te înveți minte.
-Bine, hai să mâncăm.

Ne-am dus la bucătărie, am mâncat bine și i-am povestit tot Emmei.

-Heeeeh, ce draguuuuuuţ, spune ea şi un zâmbet larg îi apare pe față.
-Şi dulce..adaug .
-Deci, până la urma e băiat bun, da?
-Nu-ţi face aluzii te rog, Matei nu-i de ăsta, oricât mi-aş dori, râd eu.
-De Alex ai mai auzit ceva ?
-Am și uitat de el, dar nu...nu l-am văzut.
-Hmm..bine, o urmă de regret i se citește pe față.
-Emma, tu nici mâncar nu-l cunoști, de unde atâta dorința să-l vezi ?
-Mi-ai băgat tu prea multe în cap, sunt curioasă doar și atât.
-Bine, ce zici să ieșim la o înghețată în parc e abia 5 şi afară e destul de călduţ.
-Mă duc să mă îmbrac, ţipă ea în timp ce fugea deja spre camera ei.

Atât eu cât şi Emma eram gata, ne-am pornit într-un parc din apropiere. Suntem pentru prima dată aici, dar simt că iubesc deja locul ăsta.

-Emm, de care înghețată vrei? O întreb eu, iar ochii îmi fug de la atâtea culori și arome.
-Afine, zice scurt.

-Una cu afine și una cu ciocolată, vă rog, mă adresez eu vînzătoarei.
-Poftim domnișoară, îmi zâmbește  dulce.

I-au înghețată și mă îndrept spre Emma, care statea relaxată pe o bancă.
Am vorbit ceva timp şi n-am observat când afară a început să se întunece.
-Hai acasă, îi zic

-Bine, e timpul..se ridică și îmi oferă și mie mâna să o urmez.

În drum spre casă Emma a oprit la un magazin, eu însă o aşteptam afară. Brusc am observat pe cineva cum se îndrepta spre mine,dar din cauza distanței și întunericului nu mi-am dat seama cine era.
Când acesta s-a apropiat m-ai mult, l-am vazut...era Alex.

-Hey, Sofia, vine și mă cuprinde. Am înțeles că m-ai căutat azi, scuze am avut ceva treaba, trebuia să vin mâine, dar am reușit totul azi.

-Hey, e în regulă, vroiam să te invit la mine la un ceai, dar mi-am dat seama că nu am numărul tău.

-Păi  cu cea  mai mare plăcere vin și  daaa... dictează numărul tău şi o să te sun eu.

Am început să-l dictez, până ce nu am auzit un zgomot în spatele meu.

-Hey, Sofia uite nu erau cu nuci deci .., continuie privind la lucrurile ce le ţine în mână, fără să ne privească.

Eu şi Alex ne întoarcem spre ea, iar când îşi ridică privirea scăpa tot ce avea în pungă pe jos.

-Alex..? Spune ea, facând nişte ochi mari.
-Emma...? Spune şi el.
-Voi....vă cunoașteți?!! Întrep eu aproape bâlbâindu-mă şi holbându-mă confuză la ei.