Provoacă-mă

Capitolul 10

<A doua zi>

Mă primblu confuză de ceva timp pe coridorul şcolii în căutarea clasei unde se va ţine ora mea. Emma era deja plecată spre clasă și din câte am înțeles, colegii ei sunt de treabă.

Tot căutând şi căutând am dat peste Matei, care a trecut pe lângă mine fără să mă salute măcar.
"Ce l-ar fi apucat şi pe ăsta?" mă întreba vocea mea interioară.

Însfârşit mi-am găsit clasa şi următoarea oră am stat plictisită privind pe geam. Matei era în spatele meu, dar nu a dat vre-un semn că m-ar fi cunoaște, sigur e supărat pe ceva sau n-are dispoziție.

Un mesaj îmi apare pe ecranul telefonului şi un zgomot scurt se face auzit.

-Domnişoara Stone, vă rog deconectaţi telefonul, îmi zice profesoara.
-Da, îmi cer scuze pentru deranj.

Aprind telefonul și citesc mesajul :
"Am nevoie de tine, te astept lângă cantină. Emma."

Citesc și mă gândesc cum să ies, pentru că aveam mult până la pauză - perfect, bolnavă.

-Doamnă, pot vă rog să ies, nu mă simt prea bine, pun mâna pe frunte și privesc cu ochii puțin îngustaţi ca să imit pe bolnava.
-Bine, ieşi, îmi zice profesoara, iar eu ies din clasă imediat.

Trec tot coridorul și cobor la primul etaj, unde era cantina.
Acolo o observ pe Emma rezemată de un perete aşteptându-mă. Pare relaxată, e ceva ciudat..

-Emma, ce ai ? o întreb eu speriată.
-Sunt bine, zice scurt.
-De ce ai nevoie de mine atunci ? Întreb confuză.
-Păi, am fost rugată de cineva să te scot de la ore, spune asta și-mi face semn să privesc în spatele meu.
-Tuu ? Ăăă...de ce ? Îl privesc încă confuză.
-Păăăi...vreau să stăm la vorbă puțin, doar noi doi și pentru că doar acum am timp liber, am zis să chiulim de la ore.
-Emma, de unde te cunoaște Matei, îmi întreb prietena, care vizibil era amuzată.
-Nu ne cunoaștem, ne-a văzut împreună și m-a întrebat dacă suntem prietene. M-a rugat să te scot de la ore și.... mda, l-am ajutat. Acum distracție plăcută vouă, eu trebuie să merg la ore, se întoarce și pleacă.

-Ce vrei ? Îl întreb deranjată de situaţie.
-Păi, pentru că ai 3 provocări să-mi îndeplinești, avem de discutat ceva, nu ?
-Acum? Aici ?, îl privesc mirată.
-Nu desigur, plecăm la o cafenea.
-Ai o oră la dispoziție să-mi zici ce vrei și să terminăm o dată.
-Bine, domnișoară Sofia, dacă însistaţi, urmaţi-mă vă rog, şi iese pe ușa liceului.

Am urcat în mașina lui, un Range Rover Sport de un alb imaculat. Exteriorul era atrăgător, dar interiorul era şi mai şi.... .

Tot drumul n-am mai spus nimic, deși am mers vre-o 15-20 minute.

Am coborât în fața unei cafenele, amenajată în stil vechi. Drăguț, ce pot zice.

Ne-am comandat câte un Late, iar Matei a spart tăcerea.
-Uite, îmi pare rău că am reaţionat așa ieri și azi.. doar că nu eram chiar în apele mele.
-E în regulă, zâmbesc eu.
-Deci, aș vrea să te cunosc mai bine.. povesteşte-mi ceva despre tine.
-Ce anume vrei să aflii?
-Tot.
-"Tot" nu pot, esențialul dacă vrei, râd eu.
-Fie și așa..
-Sunt Sofia. Sofia Stone, am 18 ani și mi-am pierdut mama acum 5 ani, într-un accident cu maşina. Tata este tot ce mi-a mai rămas, dar şi el a hotărât să mă mute într-un liceu nou, departe de casă, fără acordul meu.
-Iar prietena ta... ăăă.. Emma cred, a venit cu tine?
-Emma mi-a fost mereu alături, dar în cazul ăsta nici ea nu a putut hotărî ceva, taică-su a impus-o şi el. Iar tu..?
-Mă numesc Matei, domnișoară Stone, Matei Edelman, după cum știi am un frate Alexandru, pe scurt Alex. Am 20 de ani, iar părinţii mei au decedat acum 6 ani. Alex e tot ce am, dar uneori e protectiv din calea afară și încerc să-l evit.
-Doar pentru că vrea să fii înregulă?
-Sofia, dacă ar putea, m-ar lega de pat doar să nu păţesc ceva, mie nu-mi prea convine, de aia mai bine îl evit uneori, răde, iar în obraji îi apăr două gropiţe de toată frumusețea.
-Aşa e şi Emma, nu suportă să mă vadă tristă sau supărată..

- Îi apreciez munca, efortul, grijă... e normal, e unicul meu frate, iar după ce au murit ai noștri, am rămas.. singuri, spune cu o urmă  de regret.
-Ce s-a întâmplat cu ei ? Întreb eu nesigură.
-S-ar zice că a fost un accident, că casă noastră a ars din temelii, dar sunt sigur că cineva a avut grijă să ardă, iar ușile să nu se mai deschidă, pentru a ieşi ai mei. Deci e mai greu aici.. face o pauză lungă și continuie, dar lasă, te-am invitat aici să vorbim despre "jocul" nostru. Accepți?
-Dacă promiţi că nu mă îngropi de vie, o să încerc, râd eu.
-Începem acum, zice el brusc.
-Poftim ? Acum? Dar.., vreau să continui, dar mă întrerupe.
-Da, acum, zice ferm.
-Ce...ce trebuie să fac? mă bâlbâi eu.
- Sărută-mă.