Provoacă-mă

Capitolul 9

"Apoi îmi șoptește la ureche să aud doar eu.
-Pregăteşte-te, jocul începe."

-Ai grijă să nu pierzi, zic şi mă întorc spre ieşire

Nu am întors capul să-l privesc, deşi aş vrea să-i văd reacţia.

Tot drumul m-am gândit la Alex, e destul de drăguţ, inteligent şi... diferit, diferit de Matei.

Gândurile mi-au dispărut imediat, ce am ajuns în faţa blocului. Am urcat în grabă scările și am descuiat apartamentul, unde am găsit-o pe Emma stând pe canapea.

-Hei, ce faci? o întreb eu.
-Mă plictisesc, dar lasă asta, unde ai fost? mă întreabă ea curioasă.
-Ăăă... cu Alex am ieşit la un suc, spun eu aproape bâlbâindu-mă.
-Care Alex ? mă privește ea ciudat.

După o răsuflare adâncă, i-am povestit totul, şi despre Alex, şi despre Matei şi provocările lui tâmpite....

-Iar acum nu ştiu ce să fac, continui eu cu povestitul.
-Ce te opreşte să refuzi ? mă privește nedumerită.
-M-am gândit la asta muuult, dar mi-am zis că vechea Sofia nu ar face aşa ceva, iar eu mi-am propus să mă schimb.
-Deci accepți? mă întreabă ea.
-Da, o să fie un început bun pentru schimbarea mea, zâmbesc eu.
-Bine, te susțin, acum povesteşte-mi ceva despre Alex, continuie ea cu zâmbetul până la urechi.

Am discutat despre Alex, i-am povestit ceea ce ştiam despre el, defapt nu ştiam nimic, doar ceea ce am observat şi păreri de ale mele.

-Ştii..îmi pare cunosc, dar poate greșesc, mă privește ea nedumerită.
-O să-l invit mâine la un ceai, la noi şi o să vă fac cunoștință, adaug eu.
-Bine, dar acum hai la culcare, spune ea somnoroasă.
-Noapte bună, Emma.
-Noapte bună, Sofia.

Am făcut un duș, m-am pus în pat și m-am gândit să-i scriu lui Alex un mesaj, ca să-l invit, dar am uitat...n-am numarul lui. Deci, va trebui mâine la liceu să vorbeasc cu el.

*************************

Noaptea a trecut rapid și eram deja în drum spre liceu. Ajungând acolo, am început să-l caut pe Alex, dar nu era nicăieri, de aceea am mers la ore.
După terminarea lor, am zis să merg să mai verific o dată, dar l-am găsit doar pe Matei, privind pe geam.

Am vrut să mă întorc, să plec, dar m-a oprit.
-Domnișoară, așa rea sunteți de nici nu doriți să mă salutaţi? râde el.
-Suntem cumva prieteni, de ar trebui să te salut? îi reproșez eu.
-Nu, suntem ceva mai mult decât atât, işi ridică sprâncenele şi mă priveşte ştrengar.
-Nici măcar atât, îmi dau ochii peste cap. În fine, dacă totuşi eşti aici, ştii cumva unde e Alex ?
-Alex? Ce-ţi trebuie ţie Alex ? priveşte el confuz.
-Dacă te întreb, înseamnă că îmi trebuie, îi spun eu.
-E plecat, vine mâine, îmi spune el.
-Unde ? întreb
-Nu e treaba ta, o să vină mâine şi o să vă vedeți, spune rece și sec.
-Ăăă..bine, poți să-mi dai numarul lui ? întreb nesigură
-O să-l ceri singură, aproape a ţipat.
-Eşti bine ? îl observ neliniştit.
-Ţi-ar păsa? mă privește-n ochi serios.
-Okeeey, nu ne cunoaștem, nu vreau să întru în detalii dacă nu vrei, zic eu aproape speriată.
-Te-am întrebat dacă îţi pasă, repetă el.
-Ăăă..., mă bâlbâi eu.
-E clar, se întoarce și pleacă.
O să ţi-l vezi mâine pe Alex, repetă fără să privească în urmă.

De ce a accentuat "...ţi-l vezi pe Alex" .
Ce am eu cu Alex? Vroiam doar să-l prezit Emmei. Cred că e supărat pe ceva sau cineva şi s-a revanşat acum pe mine.

În fine, o să vorbesc cu Alex mâine, acum trebuie să plec acasă.

Ajunsă în apartament, o găsesc pe Emma în bucătărie, iar un miros plăcut mă îndeamnă spre cuptor.

-Hei, bună, unde e brunetul? mă întreabă ea.
-E plecat, o să vorbesc mâine, zic eu încă atentă la miros.
-Păcat, eram întuziasmată, adaugă ea.
-Nu-i nimic, o să vină mâine.... sper.