Provoacă-mă

Capitolul 8

Orele au trecut greu, poate foarte greu, din motiv că tot aşteptam pauza. Gândul că însfârşit o să ies cu cineva normal din orașul ăsta, mă intuziasma.

"Clopoţelul, însfârșit" îmi zic în gând şi ies cât mai repede pe uşa clasei.

Am coborât repede, mă uit în jur, sunt o mulţime de oameni, dar Alex nu-i.

"Sofia, la cantină!" Îmi strigă vocea mea interioară și mă îndrept spre uşile cantinei. Aceeaşi situaţie, nu observ pe nimeni aici, cel puţin nu de cine am nevoie.

Brusc nişte braţe îmi cuprind talia, vreau să mă întorc să văd cine-i, dar mă opresc, sperând că-i el.

-Pe mine mă aşteptai cumva? Îmi şopteşte vocea de alături și-mi aplică un sărut pe gât.

Imediat ce mi-am dat seama cine-i, m-am întors repede şi i-am afişat o palmă peste faţă.

-Auch..doare, eşti rea, îmi zice individul.
-O meritai. Cine naiba îţi dă voie să mă atingi ?mă uit urât la el şi încrunt o sprânceană.
-Puteam să te întreb aceelaşi lucru în seară aia, când m-ai sărutat, dar eu am fost mai politicos cu tine, zâmbeşte şi mă trage spre el.
-Ăăă, aia a fost doar o provocare, mă bâlbâi eu în timp ce dau explicaţii.
-Aşa deci? Îmi eşti datoare cu 3 provocări atunci, pentru că te-ai jucat cu sentimentele mele, îmi spune și face față de cățeluș, apoi râde.
-Nu.! Categoric nu! zic eu ferm.
-Nu te-am întrebat, te-am informat, continuie el, şi da... sunt Matei, tu eşti..?
-N-ai nevoie de numele meu, nici eu de al tău, plus cred că iubitei tale nu o să-i placă jocul ăsta.
-Care iubită? Amanda? E doar o fată pentru o noapte, okey..poate două şi atât, spune de parcă ar fi un lucru firesc.
-Oricum nu sunt de acord, spun eu.
-O să fii, tu ai voie şi eu nu ? Prima provocare o să vie peste ceva timp, fii atentă, se întoarce și pleacă.

În zadar am ţipat în spatele lui că nu sunt de acord, căci s-a făcut a nu mă auzi.

Nervii îmi clocoteau, cine se crede ăsta? Brusc simt o mână prinsă de a mea. Din instict, mai ales cu incidentul de câteva minute în urmă, îmi trag mâna şi vreau să lovesc, dar ceva mă oprește, era Alex.

-Aş fi aşteptat să faci asta dimineață, nu acum, spune şi-mi zâmbeşte dulce.
-Ahh, nu, scuze, nu ştiam că eşti tu, spun jenată de situaţie.
-Ştiu că am întârziat puțin, am avut o conversație cu profesoara, apoi m-am ciocnit cu frate-miu mai mic pe coridor şi la fel avusem ceva de rezolvat.
-E în regulă, îl liniștesc eu.
-Deci să mergem, aici după colţ este o cafenea destul de liniștită, mergem acolo ? mă întreabă el.
-Da cred, mergem, afirm dând din cap.

Am pornit spre cafenea, pe drum m-a tot întrebat de unde vin, unde am învățat...şi tot aşa.
Îi răspundem la întrebări, deși eram concentrată să-l analizez.

Nu-l cunosc practic deloc, dar e atât de..drăguț și politicos.
Are corpul bine lucrat, e potrivit de înalt şi are trăsături deosebite.
În primul rând are ochii foarte frumoși, căprui închiși și gene lungi. Parul lui brunet îi sta bine aranjat, dat peste cap.
Deci, arată bine și până când se comporta ca un adevarat gentlman.
Baiatul ideal.

Am ajuns la cafenea și mi-am comandat un suc, iar el o cafea. Deşi vorbeam despre nimicuri, conversaţia cu el era interesantă. PÂNĂ CE..

-Uite şi frate-miu e aici, Alex zâmbeşte şi priveşte undeva în spatele meu.

"Cred că glumeşti, nu ? Iar el ? Mă urmărește oare? De ce? De ce ? De ce el?"  Vocea mea interioară ţipa isteric.

-Aleeex, ţipă Matei şi se apropie de noi.

Alex se ridică, îl lovește frățește pe spate și-i face cu mâna să se așeze lângă noi.

Să fi văzut uimirea din ochii lui, când m-a văzut aici, lângă fratele său, dar n-a zis nimic.

-Sofia, el e fratele meu, Matei.
Matei, ea e Sofia, e nouă și e din liceul nostru.
-Sofia, încântat de cunoștință, îmi ia mâna și o sărută, apoi mă privește  ştrengar. Voi doi, aveți aici o întâlnire, ceva? Incurc ? adaugă el

-Nu, am venit să-mi cer scuze pentru un incident, adaugă Alex.
-Frumos fraţioare, macar cineva poate să-și ceară, da Sofia ? îşi întoarce privirea spre mine.
-Bine băieți, îmi pare bine că v-am cunoscut, chiar trebuie să plec, am nişte   dureri de cap care mă urmăresc toată ziua azi, spun și-l privesc intensiv pe Matei.

-Te conduc acasă, se ridică Alex.
-Nu, Alex, mulțumesc, o sun pe Emma să mă ia, dau din mâna în semn să nu se deranjeze.
-Emma ? mă privește el confuz.
-Prietena mea, continui eu.
-Bine atunci, fă-te bine,ne vedem mâine, se apropie şi mă cuprinde strâns.

Îi strâng şi eu în braţe la rândul meu, şi dau să plec, dar ceva mă apucă de mână.
-Şi pe mine nu mă cuprinzi ? Matei mă priveşte şi mă trage spre el.
Apoi îmi șoptește la ureche să aud doar eu.
-Pregăteşte-te, jocul începe.