The Monster♣h.s. {Book I & II}

♣ Capitolul 2 ♣

         .Catherine.

          Ma intreb de multe ori ce rost mai are sa traiesc. Viata e nesimtita. Avem parte si de bucurii, nu zic ca nu, insa cele mai multe sunt durerile. Obstacolele vietii... se spune ca din greseli invatam, da, doar ca eu nu mai am ce invata. La cat de multe greseli am facut... Am omorat multi oameni, bineinteles obligata de Monstru.

          Cica "incercarea n-are moarte", ei bine eu daca incerc sa ma sinucid inseamna ca nu mor, asa-i? Destul de logic, zic eu. Oare de ce mi se intampla mie astea? Dar... la urma urmei intrebarea asta nici nu mai are rost, sau sens.

          Am luat lama ruginita din buzunar, dupa care am inceput sa trasez mici linii pe incheietura mainii stangi. In curand nu voi mai avea loc sa ma tai, la urma urmei, voi muri la un momentdat. Nu-i mare diferenta. Cand te gandesti la moarte... In acest moment mi se pare asa usoara, nici de cum dureroasa. Mai multa durere indur eu in acest depozit.

          Deodata se aude usa trantita. Cu siguranta e el. Bag repede lama in buzunar si trag maneca hanoracului ponosit. Din cand in cand imi mai aduce cate o haina, probabil de-a tarfelor lui. Habar nu am ce le place acestor fete la el. Uneori profita de mine.

          -Mai, mai, mai! Ce avem aici?!

          Ma uit cu o fata scarbita la el si scuip pe pantofii lui "de firma" dupa care un zambet tamp imi apare pe fata.

          -Curva naibii!

          Vine si ma apuca de guler, eu zambind inca, stiu ca il enerveaza asta mai mult ca orice. Ridica palma asupra mea, dar nu ma loveste... inca.

          -Hai, dă! Stiu ca iti place, iti place sa ma vezi suferind. Sa vezi cum plang, pentru ca din asta te hranesti. Cu durere! Durerea altora! M-am saturat, ma ti aici fara niciun motiv. Sunt ostatica ta, sunt un nimic pentru tine. De ce nu ma lasi in pace?

          Am inceput sa tip la el, zbatandu-ma. A stat un timp fara sa zica nimic, dar adenalina din mine inca nu a disparut.

          -Ce? Ti-a inghitit pisica limba?

          Nu a spus nimic.

          -Raspunde! *tip eu*

          Poate n-ar fi trebuit sa fac asta. Am primit o palma peste obraz care mi-a intors capul. Am inceput sa rad ca o proasta.

          -Tarfa dracului! Du-te naibii!

          A aruncat acele cuvinte, deja m-am obisnuit cu ele. Nimic nou. Apoi m-a izbit de perete si a plecat nervos.

          .Harry.

          Nu imi vine sa cred. O bat, o jignesc, dar deja e imuna. Mai puternica decat credeam. E diferita de celelalte. Poate e un destin, ceva. Ma comport urat, e normal. Nu o suport. Nu tin la ea nici cat negru sub unghie. E o tarfa! S-o fi culcat cu toti golanii din cartierul ei. Poate de asta familia a renuntat la cautari dupa 2 luni. Daca era mai importanta nu renuntau.

          Oricum, nu inteleg de ce ma gandesc la ea in acest mod, am destul de facut. Poate daca nu ar mai fi o scorpie m-as purta mai frumos cu ea. Mi-a dat putin de gandit azi... acele vorbe, foarte, pai... ehm, cam adevarate. Nu cred ca ma voi intelege vreodata cu ea, dar nici nu imi doresc.

          Eu nu eram asa, eu eram bun. Asta pana cand am aflat ce face tatal meu. Era traficant de droguri, iar daca vrei sa intri in acel grup trebuia sa juri credinta pe o persoana din familie, iar el m-a ales pe mine. Dupa ce a fost prins de politie si biciuit sa spuna adevarul, pe mine m-au asaltat si m-au introdus acolo. Asta, ori trebuia sa mor.

          Saraca mama... Ea dormea, iar fiul ei pur si simplu a disparut. Nu stia de treburile murdare pe care le facea tata. Niciodata nu a interesat-o. Atata timp cat erau bani in casa nu ii pasa. Mi-e dor de ea, insa ce mai conteaza, nu o voi mai vedea vreodata.

           Acum trebuie sa imi traiesc viata mizerabila si o fac si pe a altora la fel. Asta e treaba mea si ma simt nu tocmai bine, dar... c'est la vie! Ce sa-i faci...

-------------------------------

Deci, dupa un car de ani am postat si eu, macar aici. Sper ca va place.

Ily♥