Confesiunile Cuiva

4

Asculti linistea din jurul tau,pacla neagra ce ma iconjoara demoralizandu-ma din ce in ce mai mult, afundandu-ma ca intr-un nisip miscator. Ma aflu in sala de clasa de doua ore,dar nu aud nimic din jur. Privesc de la caiet la tabla ca sa para ca sunt atenta,dar defapt nici nu vad ce scrie. Nu ma pot concentra decat la cuvitele ei. O aud cum imi reproseaza iar si iar acelasi lucru,cum se plange de mine mereu,cum nu o pot face fericita niciodata. Ridic ochii catre tabla doar ca imaginile din fata mea sa se transforme in momentele in care am ranit persoaele dragi,din egoismul meu,din purul meu orgoliu. M-au reacceptat de fiecare data,dar pana cand? Pana cand voi continua sa-i distrug,sa-i ranesc si sa-i  indepartez pe toti? Nu e usor sa te prefaci ca nu-ti pasa, iar eu stiu ca nu e bine ceea ce fac,dar vreau sa ma protejez. De cine? De ei...care ei? Cineva care  pentru voi nu conteaza,pe care voi poate nici nu-l cunoasteti,dar, pana la urma,cui ii pasa? Vreau sa ma protejez de ea,acea ea la care am tinut ca la sora mea,cu care am facut cele mai frumoase tampenii,dar care m-a ranit in ultimul hal,luandu-mi sufletul si izbindul de asfaltul fierbinte apoi calcand peste el in acea zi de august dogoritoare. Atunci mi-am adunat resemnata cioburile si am incercat sa ma reconstitui din bucatile pe care le-am mai gasit,unele fiind luate de ea,sau zburate inca de vant,eu sperand ca le va gasi cineva si mi le voi putea recupera. Sa ma protejez de dezamagirea pe care le-o provoc fiintelor cele mai dragi, de tot ce inseamna rani,mai ales,de mine. Sa-i protejez   pe cei din juru-mi de propria persoana monstruasa si sa ma inchid in mine. Vreau sa fiu invizibila,dar nu invizibila cum sunt acum,ci invizibila asa,ca sa nu mai fac nimic,sa se priveasca prin mine... 
Mi s-au oferit atatea sanse la fericire,caci dupa o zi de august in care am fost distrusa,ironic in alta zi de august,peste cativa ani, o primesc pe ea, o fiinta iubita,speciala cu tot ce este mai bun,in ea. Pe ea inca n-am distrus-o in asa hal,dar am fost egoista si am ranit-o,de multe ori,dar ea inca ma iarta... 
Ma simt ciudat,constientizandu-mi metabolismul malefic,bolnav,dar cel mai grav, e contagios, si totusi nu fac nimic sa-l indrept. Am impresia ca daca as faceo,m-as dezamagii si pe mine,prin nereusita. Si-asa deja am renuntat la a mai  fi cum am fost. Adica inca stiu toate lucrurile acelea,inca mai am samanta aceea in mine,doar ca si aceea raneste,inca si mai mult,luand de la altii victoria si dezamagindu-i.....