Confesiunile Cuiva

cat rezista cuvintele

Cat rezista cuvintele?
Poate ca atât cât le spui sau poate ca nici macar n-au termen de valabilitate.
Cuvantul  este o unitate de baza, a lumii si a creației, fie ca sunt sau nu in aceeasi limba, fiecare cuvânt are sens propriu si figurat, iar fiecare cuvânt are un sinonim contextual sau aproximativ. Poate fi scris sau exprimat verbal, într-un monolog, dialog sau orice tip de text. Teoria este vastă si nu ma-ndoiesc de ea, dar nimeni nu-mi spune cât rezista cuvintele.
Asta pentru ca nimeni nu le pune un termen. Nu pe toate. Un jurământ se considera a fi pe viata, o glumă pentru cateva secunde o replică bună poate pentru  cateva  zile.
Cuvintele călătoresc cu viteza sunetului,  daca sunt verbalizate, nu? Adică cu aproximativ 343 m/s la 20°. Adica tu, aflat la o distanță de 343 de metrii de mine, vei primi cuvântul meu într-o secundă, nu? Bineinteles, păstrând cele 20°.  Fizica nu mi-e domeniu de baza, dar mi-era destul de clar ca nimeni nu ma va auzi de la o distanță atât de mare.
Dar scrise? Dăinuie peste ani? Poate, dar doar ca texte vechi pe care prea putini curioși se obosesc sa descifreze. Pentru ca asa e, chiar si scrise, dăinuitoare si rezistente atata timp, sunt fără folos  de multe  ori, simple exponate de muzeu, dar formează istoria.
Sincer nu stiu ce termen au cuvintele, pentru că sunt prea multe,  dar sunt frământata si sfaramata de alt ceva.
Cat durează un compliment?
Sa-l spui? Cateva secunde. Simplu, nu?
Și totuși  o persoana il păstrează în suflet mult mai mult. Un compliment rezista prin persoana care îl crede si apreciază , care se bucură de el.
Probabil de asta ma mine nu rezista. Pentru mine cuvintele sunt daruri, iar eu le-am primit si inca le primesc de la nastere incoace. Dar eu nu imi păstrez prea des darurile, imi place sa obtin lucruri inovatoare, combinandu-le  astfel le arunc inapoi in lume ca o plasă  de gânduri , idei, complimente, poate regrete. Iubesc ss fac asta, în special sa ofer oamenilor informații și complimente, sa-i fac sa cunoasca si sa se cunoasca, este minunat. Si chiar sper sa ramana toate aceste vii in sufletele lor.
Si totusi, eu sunt flamandă.  O foame aprigă și neincetata de cunoaștere și afectiune. Golul cunoașterii stiu cum sa-l umplu, dar de afectiune sufletul mereu imi plânge. Si nu pentru că nu ar primii, ci pentru că din cauza mea el rămâne gol si singur chiar daca este hrănit permanent. Complimentele  nu rezista, pentru că eu nu le cred, oricât incerc, nu poate vedea toate acele lucruri minunate  în persoana proprie. Pentru mine complimentele sunt precum lumina soarelui patrunsa prin dantela, o mângâiere fina si calda, imaterială si care se risipește în neant, pe care o pierzi de fiecare dată , doar pentru că soarele se ascunde. Doar ca de data asta, eu ma ascund de soare, pentru că nu-i merit frumusețea și sensibilitatea, sunt pur ai simplu prea murdară pentru ceva atât de frumos.
Un compliment durează și dainuie, atâta timp cât  crezi in el, exact ca o persoana.