Ar trebui sa fi mândră, ai reusit ceva ce nici macar eu nu am putut. Si crede-mă cand iti zic, chiar mi-am dorit asa ceva. Mi-am dorit din tot sufletul sa pot da cu mine de pereti si sa ma distrug, dar nu găseam nici o cale. Aparent, ai reusit sa observi ce eu nu am realizat, faptul că ma construiesc in bucăți, fiecare bucata având la bază o persoana importanta pentru mine. Tu mi l-ai luat, si o bucata neașteptat de mare din mine a căzut. Acum cred ca nu-mi rămâne alt ceva de facut decat sa ma adun iar.
Nu te condamn! Dumnezeule mare! Nu pot, nu-mi permit, nu vreau! Ti-ai impus teritoriul, iar eu il accept, poate ar trebui sa nu te las sa imi invadezi si teritoriul meu, dar nu, nu am de gand. Până la urmă, mie mi-e prieten, pe cand pentru tine cred ca este totul, asa ca n-am drept de comentariu aici. Poate e doar o perioadă, poate o să-ți retragi invazia si o sa lasi oamenii de pe pămînturile invadate liberi, sau poate pur si simplu o sa rămână parte din națiunea ta, este in regula si normal, poate chiar e vina mea, poate eu am fost cea care a invadat si nu stiu, dar, pana la urma, ce contează mai mult decât, fericirea națiunii?
CITEȘTI
Confesiunile Cuiva
Randomsuferim... dar nu lasam sa se vada ne doare....dar ne prefacem bine plangem... fara sa fim vazuti ne ascundem...caci ne e frica, frica de judecata lumii,frica sa ne aratam cu adevarat,caci probabil am mai facut-o, si am fost zdrobiti atat de tare,in...
