DARE ME ( Provoacă-mă)

Capitolul 15

- Dominique! țipă Abra, dând cu piciorul într-un scaun.
- Ce? stirgă Reben la rândul lui, luându-i fața între mâini. - Unde este Abra? spuse el printre dinți.
- La ea! Voiai să îl las să moară, Hannigan? Sincer...mai bine risc viețile noastre decât a lui! Viața fratelui meu! zise tăios luându-și haina de pe canapea. - Îl iubești, Reben! Nu nega asta! adăugă împungându-l cu degetu.
- Da, Abra îl iubesc. La fel cum iubesc și alte persoanea! Zise brunetul privind-o rănit.
- Nu e momentul Reben, răspunse șoptit afirmației sale. - Am să ma duc să îl iau de acolo, fie că vii sau nu!
- E băiatul meu, Abra! zise serios, încărcând un pistol pe care îl prinse de cureaua pantalonilor.
Blonda îi atinse mâna privindu-l intens.

- Îți garantez, Hannigan că nu vom avea nevoie de pistol! Ești arma perfectă! spuse trăgându-l afară din casă, lăsând stropii de apă să o răcorească.

*

Intrară fără prea multe remușcări, ținându-și respirațiile alerte în frâu. Lăsând furia să iasă la iveală necontenita.
Femeia stătea în prag înlemnită, șiroaie de lacrimi amare inundându-i fața.
- Dă-mi băiatul! Urlă Reben sătul de jocul acesteia. - Sau jur că vei murii cu imaginea mea ! continuă întreptându-se spre femeie.

Din spatele ei apăru Roan având o armă îndreptată spre cei doi.

- Ce faci Harmon? țipă Reben trecând în fața blondei.
- Nu veți omorî pe nimeni! zise întreptând arma spre ei. - Fă un pas înapoi Hannigan! răcni la rândul său.
- Ai înnebunit? Spuse Abra împingându-l. - Ce ai pățit Roan? Ce ți-a promis? Bani? Putere? Iubire? Răspunde-mi, țipă fata spre el.
- Sinceritate, Abra. Spuse netulburat, lăsându-și arma jos. - Încerc să opresc șirul morților, dar voi vreți cu toată voința să provocați un val și mai mare! Dacă omorâți fondatorul, sunteți morți la rândul vostru!

- Te ucid pe tine atunci! zise Abra luând pistolul ascuns de Reben.
- Fă-o! Haide! Apasă pe trăgaci! rosti închizându-și ochii, schițând un zâmbet.
- Lasă garda jos, Roan. Dominique merită ceva mai bun.

- Dominique e mort, Abra. Sparse Reben liniștea, trăgându-și suflarea. - De ce crezi că este aici? Pentru a-mi lua el băiatul? Nu. Voia doar să ne facă să cedăm , pentru a ne șantaja în continuare . Folosind viața unui copil. Brunetul își pierdu glasul, începând să dea drumul lacrimilor ce îl țineau ostatic.

- Bine, Harmon! Se pare că nu ți-a mers atât de bine planul, dar ai câștigat ceva... Repulsie. Rosti luându-și prietenul în brațe. - Am să apăs trăgaciul pistolului fără pic de emoție! Știi de ce? fură ulimele cuvinte înainte ca un sunet asurzitor să inunde încăperea.

- Pentru că nu te iubesc! spuse ea , închizând ochii, ca apoi să își clătească ochii cu imaginea tulburătoare a femeii ce se zvârcolea de durere la picioarele ei.

- Îți spun, Grace... că nu te voi lăsa să mori! Tu vei vrea să se întâmple , dar eu voi avea grijă să duci o viață lungă și prosperă! răcni Reben sleit de puteri. - Am să fiu mereu în spatele tău...te asigur.

Mâinile Abrei erau încleștate pe volan. Era nulă. Doar sunetul motorului ce era în funcțiune o ținea trează, atentă la drum.
Știa că trebuia să plece. Chiar și singură. Înapoi la părinții ei. Liceul avea să se termine , iar ea încă era prinsă în jocul fondatorilor. Dar pentru ce?

Toate informațiile cu privire la persoana ei și a apropriațiilor fuseseră șterse.
Inima o ținuse ostatică până în momentul în care și ultima persoană o făcuse să își regrete alegerile.

Își refuzase părinții de atâtea ori. Propunerea de a se întoarce acasă la terminarea liceului părea în urmă cu trei luni atât de greșită. Atât de grea, dar atât de bună. Nevoia aceea arzătoare și dorința ce mistuiau în inima fetei erau puternice.
Atât de puternice încât o făcuseră să întoarcă brusc mașina spre locul indicat de suflet.