Femeia enigmatică

Prolog : Cu 4 ani in urmă

PROLOG

Fata cu părul roz stătea iar singură, undeva în spatele clasei, în cea mai îndepărtată bancă. Şi iar nu se simțea în apele ei. Şi nu ştia de ce. Poate pentru că fusese obligată de parinți să-şi tundă părul bogat, lung până la mijloc , din lipsa calciului. Poate pentru că rana de la picior făcuta azi dimineață când se împiedicase, din greşeală de pantoful de firmă al unuia dintre elevii populari, o durea îngrozitor. Poate pentru că în fiecare zi era practic mutilată de vorbele dure ale celor bogați şi privilegiați. Poate toate aceste motive la un loc. Oricum nu avea cum să-şi dea seama. Era prea amețită din cauza migrenei ce puse stăpânire pe capul ei. Îşi abtinea cu greu lacrimile care i se îngrămădiseră la ochi. Asta îi mai trebuia. Să plângă.

Într-o bancă de la mijloc, băiatul brunet privea cu ochi lipsiți de expresie ce se întâmpla în jurul lui. Sincer, nu îl captiva. Era o bulversare totală, iar el avea nevoie de linişte. Însă aici, în clasa asta, niciodata nu era linişte. Pe lângă țipetele, râsetele şi şoaptele ce se auzeau din toate părțile, băiatul cu părul blond de lângă el, pălăvrăgea fără sens. Voia să-l reducă la tăcere, dar îi era prieten aşa că încercă să dea impresia că-i păsa aprobând când îşi mai amintea. Îşi întoarse capul spre spatele clasei, de unde se auzea un suspin aproape insesizabil, iar ochii verzi ca smaraldul ai fetei cu părul roz îl priviră trişti. Mereu o vedea pe ea tristă.