Femeia enigmatică

Capitolul 30 : Sfârşit

Nu cred ca te defineste.

1

Ii simt respiratia calda pe gatul meu , iar spatele-mi este lipit de zidul casei.
Degetele sale imi ating incet corpul ,mainile , indrumandu-ma sa ma apropii.
- Si ce m-ar defini?
- Nu stiu , raspunse simplu , atingandu-si incet buzele de ale mele , facandu-ma sa tresar.
- Poate ar trebui sa ramai la scris. Poate asta te defineste.
- Poate , repet , uitandu-ma peste umarul barbatului la miscarile lente ale ramurilor ciresului din fata portii.
Imi cuprinse palma , tragandu-ma atent dupa el , instinctul facandu-ma sa-l urmez fara a pune intrebari .
- Imi placea afara , ranjesc prosteste si-mi inclin capul intr-o parte .
Ofta , scapand un suras amuzat si isi petrecu un brat dupa talia mea.
- Esti un ciudat.
- Multumesc.
- Ma intrigi . De ce?
- De ce o fac? Nu stiu.
- Nu . De ce esti asa?
- Nu inteleg.
Se opri , apoi isi intoarse corpul spre mine ,oprindu-mi inaintarea.
- Misterios. Puternic. Sarmant. Fricos.
- Fricos?
- Iti e frica. De lumea ce te inconjoara . De prejudecati, critici si batjocuri. Esti tu doar pana la un anumit punct. Nu suntem chiar atat de diferiti.
- Nimeni n-a afirmat ca nu suntem diferiti.
Ii simteam incordarea din voce , care imi dadea intr-un fel , un soi de satisfactie nesanatoasa.
- Si tu ar trebui sa te privesti in oglinda.

2

Mainile mele ii stateau asezate pe umeri.
Eram intr-un fel ascunsa in spatele lui , analizandu-i expresiile faciale ce se reliefau in oglinda baii.
- Ar trebui sa-mi tund parul , zic , ecoul vocii mele pierzandu-se subtire.
Imi stranse o suvita intre degete si o rasuci, apoi zambi .
- Imi aduc aminte de tine cu parul scurt.
Isi schimba centrul de greutate de pe un picior pe altul , iar un colt al gurii i se arcui.
- Nu erai fericita.
Rad incet , dandu-mi cateva fire din ochi.
- Mergem?
- Sigur , murmur si ma las ghidata de brunet.

3

Deschise usa camerei sale, lasandu-ma sa intru prima.
Geamul era deschis , aerul proaspat si rece provocandu-mi fiori.
Ma itind pe pat , cascand obosita, si-l urmaresc cu privirea pe Sasuke ; intra in dressing , pierzandu-se printre haine.
- Pana la urma , de ce am venit aici? intreb confuza.
Isi facu loc printre rafturi si reveni in camera.
Imi intinse o cutie pe care o apuc intr-un fel nerabdatoare .
Ma ajuta sa-i desfac scotch-ul , apoi ma lasa singura sa continui.
- Nu pot sa cred , ii spun incet. Cantaream in palme instrumentul din alama, tematoare ca nu cumva sa-l scap.
Chipul mi se reflecta in metalul stralucitor .
- De ce?
Ichid ochii si inspir adanc.
Se ridica din genunchi si ma saruta incet aproape de buze.

- Poate flautul te defineste .