Iubire Împotriva Tuturor 💖 Vol lll

Capitolul 6 💖

Ajung in parc, și gândul îmi zboară la fata cu ochi albaștri și un păr blond. Zâmbesc la acest gând..însă..nu pentru mult timp. Îmi apare în minte unul din momentele noastre.
Uneori..când stau singur, îmi este dor de ea și de comportamentul ei copilăresc. Îmi e dor de puritatea ei, de naivitatea ei. Lucrurile care m-au făcut să mă îndrăgostesc de ea cu adevărat. Dintre toate, ea e singura care mi-a ajuns la suflet. Cu toate că nu s-a întâmplat nimic intre noi doi, ea tot a reușit să mă facă dependent de ea. M-a cucerit doar cu un simplu zâmbet.  Zâmbet de care acum îmi este dor, pe care ii duc dorul.
Țin minte și acum, momentul in care ne-am inceput sa ieșim împreună. Spun și încep să râd. Oricum, datorită ei. Adică..dacă ea nu ar fi venit după mine, și dacă nu ar fi plecat din acea clădire, eu probabil nu m-aș fi dus după ea, nu i-aș fi mărturisit ce simt și probabil nu as fi sărutat-o și poate că nu as mai fi trăit cele mai minunate, frumoase clipe din viața mea. Îmi amintesc bine primul nostru sărut..Agh! Ce as vrea sa simt din nou aroma buzelor ei..
"Ai niște buze atât de moi, iubito, deja mă faci să mă pierd cu firea."
"Acum...noi suntem împreună!?"
"Desigur iubito. "
Mda..trebuie sa nu mă mai gândesc la asta.. spun pentru mine și mă așez pe o bancă, bucurându-mă de natură. Da, uneori am și eu nevoie de asta, să mă relaxez.
Cum priveam in față, fără să vreau..vad pe cineva din depărtare. Inima mea accelerează in mod neregulat, simțind mii de fiori.
Ultima data când ne-am văzut nu a fost deloc bine.. adică..era cat pe ce.
Trebuie să învăț să mă contrez, oricum, situația asta ne impune sa facem.
O vad mergând prin parc, cu pletele in vânt. Rebelă! Spun și încep să râd la acest gând. Văd că se apropie de mine..și nu prea pare fericită să mă vadă.. și îi dau dreptate.
Acum ce naiba sa ii spun? Nu știu de ce..dar , pe ea nu o pot urî.. de fapt, nici pe Mateo și ceilalți nu-i urăsc, e doar....de fapt..nu mai contează.
Ce sa fac? Nu mă pot ascunde, m-a văzut deja, și ar fi tipic, asemenea unui copil de 5 ani.
O să înfrunt și asta...însă..de fiecare data când o vad, simt o adâncitură in stomac, ceva ce nu am mai simțit până acum. Nu știu ce e. Albastrul ochilor ei mă face să mă pierd cu cu firea.
E aceeași ea, ca acum mult timp...dar, mai diferită. E ea, dar diferită.

Adam:Hei, ce faci ? Îmi fac curaj sa o salut. Trebuia, adică..doar trecea pe lângă mine, iar eu sunt un domn și mă respect, și de asemenea, o respect și pe ea.
Eva:Hei...Mbine..tu ? Îmi răspunde, parcă ferindu-și privirea de a mea.
De-i ști tu cat as vrea sa mă privești din nou în ochi cum o făceai odată...
Adam:Bine..
Ai venit să te eliberezi, nu ?
O întreb, deși știu răspunsul. De fiecare dată când ceva o supăra, era aglomerată, venea aici, sa se relaxeze, in natură.
Eva:Mda..spune și îmi zâmbește trist.
Adam:Ești ok ?
Eva:Da, sunt bine.
Adam:Stai jos, dacă vrei, știu că e locul în care veneai, mereu aici, la banca asta.
Îi văd o uimire în privire, însă nu pentru mult timp, deoarece da din cap aprobator, iar eu ii fac loc lângă mine.
Adam:Cum merg treburile?
Eva:Adam...de ce vorbești cu mine? Noi nu ar trebui sa vorbim... Spune tristă, îngrijorată, cu o urmă de regret..
Sincer...nici eu nu știu..
Adam:De ce nu am vorbi? Întreb eu,însă, realizez că această întrebare nu-și are rostul..

Eva:Știi și tu ce s-...
Adam:Asta nu înseamnă că nu putem vorbi. I-o tai eu, știind deja ce voia să zică.
Eva:Dar, au fost destul de categorici atunci. Ne-au interzis asta, într-un fel.. nu vreau sa creez probleme.
Are dreptate într-un fel, adică, dacă ar afla tata că m-am întâlnit cu fata dușmanului lui, și pe deasupra mai și vorbesc cu ea, clar nu o să iasă bine.
Însă..îmi place să vorbesc cu ea, mă simt mai bine..
Adam:Mda..ai dreptate....spun și mă ridic de pe bancă.
Eu trebuie sa plec. Pa! Ai grijă de tine!
Eva:Pa..îmi spune trist, parcă regretând faptul că eu pelc.
Mă îndepărtez din ce in ce mai mult de ea..  la naiba cu tot! Chiar regret că am pierdut-o..