Mi-am dat tricoul jos, punându-mi o bluza pe mine. M-a ajutat să-mi pun bluza, încă mă mai doare corpul, unele părți din el.
M-a ajutat să mă așez în pat.
Eva:Stai, să-ți ridic perna.
Adam:Nu nu, e bine așa.
Eva:Ok. Te simți bine? Vrei ceva? Spune-mi ca să-ți aduc.
Adam:Nu vreau nimic, stai și tu jos și odihnește-te. Cum as putea sa mă simt, când ești tu lângă mine având grijă de mine ca de un copil mic?
Eva:Vreau doar sa nu te obosești, bine? Spune și îmi mângâie obrazul.
Adam:Bine.
Eva:Eu cobor până la bucătărie, vin imediat.
Aștept de 5 minute sa vina, dar nu apare. Oare s-a rătăcit? Sau mai rău, și-o fi rupt vreo unghie și a uitat să mai vina înapoi, plângându-se de milă pentru unghia ruptă. Încep să râd la acest gând. Mă dau jos din pat cu grijă și merg la bucătărie. Era acolo, stând de vorbă cu Matusa Nilgun, Anne și Ayșe.
Eva:Adam, ce cauți aici? Ți-am zis să-mi spui daca vrei ceva, spune alarmată.
Adam:Mi se făcuse dor de soția mea care se pare că a cam întârziat. Spun și o cuprind de talie.
Eva:Ne-am luat cu vorba și nu am realizat că am întârziat. Spuse și se întoarse cu spatele la mine, gustând din prăjitura care se afla pe masă.
Adam:Mătușa Nilgun, ai făcut prăjitură?
Mătușa Nilgun:Da dragule.
Adam:Parcă nu mai puteai să mănânci, iubito.
Eva: Așa este. Spune-i asta fetei tale, spune și își pune mana pe abdomen. Îmi cere întruna de mâncare. "Vreau și din aia, vreau și din aia." Spune pe o voce copilărească, care mă face să râd.
Adam:Să mănânce! Spun blând, îmbrățișând-o de la spate, sărutându-i gâtul. Îi pun mana pe burtă, mângâind-o fin. Pielea i se făcuse de găină.
Anne:Noi vă lăsăm singuri..spune și se îndreaptă spre ușă.
Adam:Facem duș împreună, iubito ? Spun și aud un chicotit înainte de a se închide ușa.
Eva:Te-au auzit, spune rușinată.
Adam:N-am nimic împotrivă. De aia au urechi, ca sa audă. Atâta timp cât stau cu noi în casă, or să audă destule. Spun rânjind pervers.
Eva:E rușinos față de mătușa Nilgun. E femeie în vârstă. Data viitoare fii mai atent.
Adam:Eh, de parcă ea n-ar ști și am învăța-o noi "prostioare". Spun râzând.
Eva:Ești un nesuferit!
Adam:Un nesuferit cu care o să faci duș acum, spun lipindu-mi buzele de gâtul ei.
Eva:Nu țin minte sa fi zis "da". Spune chicotind.
Adam:Dar nici "nu". Spun mușcându-i gâtul, scoțând un scurt geamăt. Îmi coborâsem mâna pe abdomenul ei, coborând mai jos, atingându-i feminitatea. Gemuse un pic mai lung de data asta, închizând ochii de plăcere. Îi sărut gâtul.
Eva:Haide..
Adam:Unde? Întreb eu râzând.
Eva:In baie.Eva povestește:
După ce am făcut duș împreună ne-am pus direct la culcare. Eram foarte obosită și ma durea capul îngrozitor. Am adormit îmbrățișați. Îmi era așa dor de brațele lui. In sfârșit, dorm într-un pat, zilele acestea am dormit numai pe scaune.
M-am trezit înaintea lui Adam. Am incercat sa ies din strânsoarea creată de brațele lui fără să-l trezesc. Și am reușit. Se întoarse pe partea cealaltă, continuându-și somnul, fără nici un pic de stres.
Doarme atât de drăguț. Oricât de mult as vrea sa stau ore in șir să-l privesc cum doarme, nu pot. Trebuie sa merg la bucătărie, să-i gătesc ceva de mâncare lui Adam. De data asta aș vrea să-i gătesc eu soțului meu. Cine ar găti mai bine decât mine? Sa fim serioși acum.
Mă îndrept către dulap și încerc să mă decid ce o să port. Ar cam trebui sa mă grăbesc, o să se trezească Adam și eu încă o să fiu aici neștiind cu ce o să mă îmbrac. Plus că, dacă m-ar vedea așa, nu m-ar mai lăsa să ies din cameră și am continua ce am început aseară. Port doar un simplu halat din mătase, legat doar de un cordon.
Deschid ușa dulapului și încep să-mi aleg hainele. Într-un final, am găsit ce o să port. Sau de fapt, ba nu. Nu-mi plac astea. Off..o să fie mai greu decât am crezut.
Adam:O să porți asta iubito. Astăzi o să ne îmbrăcăm la fel. Spune făcându-mă să tresar.
Eva:Iubitule? Spun în timp ce închid ochii, el sărutându-mi gâtul.
Adam:Bună dimineața, iubito!
Eva:Neața.. spun și mă întoarce cu fața spre el, sărutându-mi buzele.
Își coborâse mâna spre sânii mei, strecurând-o înăuntru. Îmi masează sânul stâng, făcându-mă să închid ochii de plăcere, în timp ce limba lui trecea peste a mea, gustând-o.
Eva:Adam... Șoptesc eu in timp ce el își scoase mâna din halatul meu. Pusese mana pe cordon, încercând să-l desfacă. Fix atunci când voia să tragă de el, pentru a-l desface, îmi pun mana peste a lui.
Eva:Nu nu nu, stați așa, d-le Adam. Nu avem timp să vă punem in practica fanteziile dumneavoastră. Avem lucruri mai importante de făcut. Îmi este foame, Adam. Mor de foame. Spun și acesta începe să râdă. Îmi ia fața în mâinile sale și îmi sărută creștetul capului.
Își pune mana pe burta mea și se lasă în jos, ajungând cu capul in fața abdomenului meu.
Adam:Sper doar ca tu să nu fii atât de afurisită precum mama ta. Spune și îmi sărută abdomenul, făcându-mă să chicotesc, exceptând faptul că m-a făcut afurisită.
Adam:Haide sa ne schimbam și să coborâm la micul dejun. Spune în timp ce se ridicase în picioare.
Eva:Bine.
În câteva minute eram gata. Chiar nu a glumit când a spus că ne vom îmbrăca la fel. Chiar am făcut-o. Eu mi-am pus un tricou negru și niște pantaloni albi și mi-am luat ceva vișiniu deasupra.
El își pusese un tricou alb pantaloni negri și ceva vișiniu deasupra.
CITEȘTI
Iubire Împotriva Tuturor 💖 Vol lll
Fiction généraleMulți știu doar ce vreau eu să știe. Nimeni nu mă cunoaște cu adevărat, doar câțiva oameni. E uimitor cum viața unui om poate lua o întorsătură neașteptată, in final, rămânând cu nimic. Atunci când ai totul, viața îți ia acest "TOT" pe care-l ai. Câ...